Știrile zilei

Restricții noi, pentru buzoieni! Iată unde li se cere testul pentru Covid-19

Afectați de noile măsuri sunt, în special, buzoienii care lucrează pe teritoriul RFG.

Buzăul și alte șase judeţe din țară,  considerate zone de risc pentru statul german.

Ministerul Afacerilor Externe informează printr-un comunicat că, în cursul serii zilei de 7 august a.c., în contextul pandemiei, autorităţile Republicii Federale Germania au revizuit condiţiile de intrare pe teritoriul german ca urmare a actualizării listei „zonelor de risc“.

În urma noilor decizii adoptate, şapte judeţe din România: Argeş, Bihor, Buzău, Neamţ, Ialomiţa, Mehedinţi şi Timiş au fost incluse pe lista zonelor de risc. Această măsură a intrat în vigoare de la data publicării deciziei, respectiv din 7 august.

Astfel, toți buzoienii care intră pe teritoriul Republicii Federale Germania după ce s-au aflat într-una dintre zonele incluse în lista „zonelor de risc“ trebuie să prezinte un test negativ COVID-19, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea sosirii sau, alternativ, să se supună testării, în mod gratuit, pentru infecţia cu COVID-19, într-o perioadă de cel mult 72 de ore de la sosirea pe teritoriul Republicii Federale Germania.

Testarea se poate efectua direct pe aeroport, la medicul de familie sau la autorităţile locale de sănătate. În cazul neîndeplinirii acestei obligaţii, autorităţile germane pot refuza intrarea sau vor dispune măsura auto-izolarii la domiciliu. Indiferent de opţiunea aleasă, testarea este obligatorie pentru toate persoanele care vin din zonele de risc.

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close