Din Buzău

REUȘITĂ: Hoț de laptopuri și telefoane mobile, prins de polițiști într-un maxi-taxi din Buzău

Buzoianul se plimba liniștit în maxi-taxi, când polițiștii l-au luat pe sus și l-au dus la audieri.maxi taxi
Un buzoian de 54 de ani a fost prins și reținut luni de polițiștii de la Investigații Criminale, după ce îl căutaseră mai mult timp. Bărbatul se sustrăgea cercetărilor în mai multe dosare, fiind cercetat pentru furt.
Până la momentul reținerii sale, bărbatul reușise să fure, din mai multe societăți comerciale din municipiu, un telefon mobil și trei laptopuri, în valoare totală de 13.500 de lei.
Poliţiştii buzoieni l-au depistat într-un maxi-taxi ce se îndrepta către municipiul Buzău. Asupra sa au fost găsite o sumă de bani şi mai multe bunuri, printre care şi un briceag, pe care poliţiştii l-au ridicat în vederea continuării cercetărilor.
Poliţiştii au luat împotriva buzoianului în vârstă de 54 de ani măsura reţinerii pentru 24 de ore şi continuă cercetările, în vederea documentării întregii lui activităţi infracţionale.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!