Știrile zilei

REVOLTĂ, după sentință: „În 10-12 ani e liber!”

A luat o viață, iar acum va trebui să stea ani grei după gratii. Cosmin Dan, tânărul vinovat de uciderea Valentinei Nica, a fost condamnat în primă instanță la 24 de ani de închisoare. Mama tinerei omorâte și incendiate a primit vestea cu amărăciune.

„Sunt distrusă! Nu pot să cred că instanța i-a putut da o asemena pedeapsă. După cum se aude, în 10-12 ani e liber. Mai ales cu acest recurs compensatoriu, e bine dacă face jumătate din pedeapsă. (…) Voi face tot ce îmi stă în putere pentru ca lucrurile să nu rămână așa”, a povestit în exclusivitate pentru REPORTER BUZOIAN mama Valentinei Nica.

Aflată în Italia și măcinată de probleme de sănătate, Milica Dodan nu își poate găsi liniștea. Luna viitoare va veni în țară pentru a organiza parastasul de un an al fiicei sale și este hotărâtă să angajeze doi avocați care să obțină condamnarea maximă în cazul lui Cosmin Dan.

Astăzi, la capătul unui proces care a cuprins șase termene, judecătoarea Mădălina Lăzărescu a decis ca inculpatul să execute 24 de ani de închisoare pentru fapta sa. Pedeapsa este compusă din 23 de ani de închisoare pentru omor calificat și încă un an reprezentând o treime din pedeapsa pentru infracțiunea de distrugere. În acelasi timp, instanța a obligat inculpatul la despăgubiri în valoare de 160 de mii de lei care vor ajunge la părinții victimei.

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

4 Comments

  1. Eu cred că judecătoresei i-a fost teamă să ridice pedeapsa la închisoare pe viață!
    Asta nu este dreptate, este bătaie de joc!

  2. si mai vor pensii speciale… acesti nesimtiti care n-au dat nici macar maximul de condamnare pt omor calificat… ce sa mai zici de ala prin cruzimi… asa-i in Romanica…

  3. Madalina Lazarescu este o gluma proasta , o muiere fara coloana si frica pt a se impune. Esti o mare rusine pt justitie , ar trebui sa ramai doar la contestatii de amenzi si intermedierii cu asociatii de locatari , pai nu ai gram de rusine : ala in 10 ani este liber , in tari civilizate si pt incendierea unui animal primesti pedeapsa asta , sa numai discutam despre persoane. Sper ca , cei din Ploiesti sa aibe spiritul justitiei si sa infunde puscaria arzoiul asta bulangiu cu arfe de interlop in fata unei fiinte mai slabe cat si saraciile alea de prieteni ai lui.

Dă-i un răspuns lui Dan Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button