Revolta unei buzoience, după apa neagră de la robinet | REACȚIA Companiei de Apă

O buzoiancă din comuna Merei se revoltă într-o postare pe Facebook și susține că plătește servicii premium pentru… „apă moartă”. În susținerea afirmațiilor sale, femeia postează și un videoclip în care se poate vedea calitatea apei care curge la robinet.
Potrivit Cristinei Popa, localnicii din satul Dealul Viei, comuna Merei, riscă să își distrugă bunurile din cauza apei negre care curge la robinet din ce în ce mai des. Operatorul local este Compania de Apă Buzău, iar problemele ar fi apărut – susține femeia – după efectuarea de noi lucrări la conducte.
Au devenit obișnuință, spune femeia care mai reclamă faptul că operatorul nici măcar nu i-a informat despre intervenție: „Nu au anunțat nimic prin mesaj, cum se întâmplă de obicei. Avem luni de zile când se sparg țevile, uneori și 2-3 ori pe lună”.
Plătim servicii premium pentru a primi „apă moartă”? Până când? Este strigător la cer ce se întâmplă! Ajungem să plătim facturi lunare doar pentru a avea dreptul de a ne distruge bunurile pe banii noștri.
Situația din imagine nu este un caz izolat, ci o realitate lunară — dacă nu chiar mai frecventă. Furnizorul de apă demonstrează o lipsă totală de responsabilitate, dar pretențiile financiare rămân intacte.
💸 Factura vine la timp, dar problemele rămân DOAR ale noastre: – Electrocasnice distruse? Problema ta, tu plătești reparațiile sau schimbi mașina de spălat și boilerul. – Apă improprie pentru alimentație? Problema ta, mergi la magazin și cumpără baxuri de apă plată pentru a putea găti sau bea. -Haine albe transformate în gri? Problema ta, aruncă kilograme de haine compromise din cauza mizeriei de pe țevi.
Bătaia de joc are o singură regulă fixă: să plătești la timp! Dacă îndrăznești să protestezi sau să întârzii plata, vin imediat cu debranșarea. Ei nu au nicio obligație de a livra apă curată, dar noi avem obligația sacră de a le finanța incompetența.
„Rușinos” și „fără responsabilitate” sunt cuvinte mult prea blânde pentru un asemenea serviciu public! Aceasta nu este apă potabilă, este o jignire la adresa fiecărui abonat care își plătește taxele cu bună-credință. 😡 ” scrie Cristina Popa în postarea sa de Facebook.

În comentarii, un alt localnic susține că este nevoit să schimbe frecvent dușul, bateriile și robineții, pagube pentru care nu răspunde nimeni:
Foarte corect prezentată situația, aș completa că noi suntem nevoiți să schimbam lunar dușul, bateriile, robineții si altele. De ce oare ? Pentru ca le permitem, nu depunem plângeri pentru savarsirea infracțiunii de înșelăciune si multe altele.”
La solicitarea redacției noastre, Compania de Apă Buzău a transmis că incidentul s-a înregistrat doar în cursul zilei de ieri. În plus, oficialii companiei spun că utilizatorii care au avut apă improprie consumului vor putea beneficia de reducere a facturii pentru intervalul menționat.
Situația menționată de dumneavoastră a fost cauzată de un incident pe rețea, turbiditatea apei s-a înregistrat doar în cursul zilei de ieri. Echipele noastre au intervenit imediat pentru remediere. De altfel, cei care au avut apă improprie consumului vor putea beneficia de reducere a facturii pentru intervalul menționat.”, au transmis reprezentanții Companiei de Apă Buzău.
Video: Cristina Popa

Sunt nevoit să iau apărarea operatorului. Este un fenomen normal. Se întâmplă și în buricul Parisului. După o întrerupere, la reluarea furnizării, apa antrenează depunerile de pe conducte. Probabil un Gigel, angajat al companiei, a deschis vana mai repede și a „spălat” mai binișor conductele. Au fost cazuri când Gigei au deschis brusc robineții și nu doar au mocirlit apa ci au dislocat și coliere de branșare de pe conducta principală. Gigei care stau prost cu fizica. Habar n-au ce este un fluid și cu ce se mănâncă!
Dacă tot veni vorba de apă să luăm aminte că Slovenia a publicat în Monitorul Oficial nr. 75 din 30.11.2016 un amendament la Constituție legat de apă. Amendamentul este următorul:
„U S T A V N I Z A K O N
O DOPOLNITVI III. POGLAVJA USTAVE REPUBLIKE SLOVENIJE (UZ70a)
I.
V Ustavi Republike Slovenije (Uradni list RS, št. 33/91-I, 42/97, 66/00, 24/03, 69/04, 68/06 in
47/13) se za 70. členom doda novi 70.a člen, ki se glasi:
»70.a člen
(pravica do pitne vode)
Vsakdo ima pravico do pitne vode.
Vodni viri so javno dobro v upravljanju države.
Vodni viri služijo prednostno in trajnostno oskrbi prebivalstva s pitno vodo in z vodo za oskrbo
gospodinjstev in v tem delu niso tržno blago.
Oskrbo prebivalstva s pitno vodo in z vodo za oskrbo gospodinjstev zagotavlja država preko
samoupravnih lokalnih skupnosti neposredno in neprofitno.«.
II.
Zakone, ki urejajo vsebine iz novega 70.a člena ustave, je treba uskladiti s tem ustavnim
zakonom v osemnajstih mesecih po njegovi uveljavitvi.
Ta ustavni zakon začne veljati z razglasitvijo v Državnem zboru.
Št. 001-02/15-4/173
Ljubljana, dne 17. novembra 2016
EPA 463-VII
Državni zbor
Republike Slovenije
dr. Milan Brglez l.r.
Predsednik”
În traducerea lui Mozilla textul sună cam așa:
„U S A V N I A K O K
MODIFICAREA III. CAPITOLELE CONSTITUIRII REPUBLICII SLOVENIA
(UZ70a)
I.
În Constituția Republicii Slovenia (Utiba Oficială a Republicii Slovenia, nr. 33/91-I, 42/97, 66/00,
24/03, 69/04, 68/06 şi 47/13) se adaugă după articolul 70, care se arată după cum urmează:
»70.a.
(Drept la apă potabilă)
Toată lumea are dreptul să bea apă.
Resursele de apă sunt binele public în guvernarea țării.
Resursele de apă servesc drept prioritate și o aprovizionare durabilă cu apă potabilă populației și
apa pentru aprovizionarea gospodăriilor și, în această parte, nu sunt bunuri de piață.
Furnizarea de apă potabilă populației și alimentarea cu apă a gospodăriilor este asigurată de stat
prin intermediul comunităților locale autonome direct și non-profit.
II.
Legile care reglementează conținutul menționat în noul articol 70.a din Constituție trebuie să fie
aduse în conformitate cu prezenta lege constituțională în termen de optsprezece luni de la intrarea
sa în vigoare.
Această lege constituțională intră în vigoare la promulgarea sa în Adunarea Națională.
Nu. 001-02/15-4/1773
Ljubljana, 17 noiembrie 2016
EPA 463-VII
Adunarea Națională
Republica Slovenia
Dr. Milan Brclipălz.
Președintele”
Măcar la sloveni sunt tarife stabilite pe principiul non-profitului, nu ca la noi unde francezii ne vând cu profit apa lăsată de Dumnezeu. Nu m-ar mira să urmeze aerul respirat. Credeți că așa, dintr-un moft, compania franceză Veolia și-a schimbat denumirea în Compania de Ape București!
constituția României nu permite comercializarea apei!!
…
Să vedem și textul din Constituția României!
Slovenii au adăugat în 2016 un articol expres despre apă Constituției adoptată în 1991, articolul 70a. Articolul 70 este despre bunuri proprietate a statului şi resursele naturale. Textul articolului 70 este următorul:
„Pot fi dobândite drepturi speciale de a utiliza bunurile proprietate a statului, sub rezerva condiţiilor stabilite de lege. Condiţiile în care pot fi exploatate resursele naturale sunt stabilite de lege. Legea poate prevedea că resursele naturale pot fi exploatate şi de străini şi va stabili condiţiile acestei exploatări.”
Deci slovenii au trecut expres în Constituție că apa nu este bun de piață adică nu se poate comercializa pe piața liberă și distribuția de apă este administrată exclusiv de statul sloven prin comunitățile locale autonome pe principiul non-profitului.
Să nu crezi că a fost ușor! N-a fost o inițiativă a politicienilor ci a fost o inițiativă legislativă cetățenească. Adică cetățenii sloveni au strâns semnături pentru a iniția legea de modificare a Constituției. Trebuie să recunoaștem că fiind vorba de o populație de aproximativ 2.000.000 de locuitori și legea inițiativei cetățenești prevede un număr de semnături proporționale cu aceasta. După strângerea semnăturilor slovenii au pistonat politicienii să adopte această inițiativă legislativă. Au avut noroc de un premier care-și iubește țara, Miro Cerar. De fapt n-a fost niciun noroc, slovenii au ales pe cine trebuie ca să-i conducă. Noi, românii, Doamne Ferește!
Și in Nișcov aceleași probleme. In tot satul toate șanțurile pline cu apa. De ce? Din cauza incompetenței. Repara acum in 3 ore cedează. Boilere jumătate cu Mil și rugina. și foarte scumpă. Rușine să le fie. Sa bea ei apa aceea.