Politică Știrile zilei

Ridesharing-ul, aprobat de Parlament | Deputat Ionela Dobrică: „Face parte din viața noastră”

Plenul Camerei Deputaților a adoptat marți Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 49/2019 privind activitățile de transport alternativ.

În cadrul procedurii legislative parlamentare de adoptare a ordonanței, deputatul social-democrat buzoian Ionela Dobrică, secretar al Comisiei pentru transporturi și infrastructură și vicepreședinte al celei de IT, a depus o serie de amendamente care au rolul de a îmbunătăți actul normativ și a crea noi oportunități de dezvoltare a ridesharing-ului.

„Serviciul de ridesharing face deja parte din viața noastră. A apărut ca un răspuns la nevoile pieței, iar stabilirea cadrului legal corect trebuie să aibă în vedere atât protejarea intereselor cetățenilor care aleg acest mijloc de transport cât și ale transportatorilor și ale statului. Prin amendamentele pe care le-am propus sau susținut se reglementează mult mai bine această activitate. De exemplu, am introdus posibilitatea de a presta activități de ridesharing și pentru persoanele care au vehiculul înmatriculat într-un județ, dar activează în altul, o bună oportunitate pentru studenții care vor să își completeze veniturile când studiază departe de casă.”, a declarat Ionela Dobrică.

Un alt amendament propus de deputatul buzoian este cel prin care se modifică termenul de valabilitate a avizului tehnic pentru platformele digitale de la 12 la 24 de luni, iar taxa pentru acesta se mărește exponențial.

„Platformele digitale trebuie să îndeplinească o serie de condiții pentru a obține avizul tehnic. Procesul de colectare a tuturor informațiilor necesare presupune o perioadă destul de lungă de timp și am considerat că o prelungire a termenului de valabilitate este o măsură corectă deoarece vrem să reglementăm și să susținem această activitate, nu să o îngreunăm. În plus, pentru persoanele juridice nerezidente s-a introdus obligația ca pe toată perioada în care își desfășoară activitatea de intermediere a transportului alternativ în România să aibă înregistrată la O.N.R.C. o filială prin care derulează activitățile comerciale. Această prevedere responsabilizează societățile din domeniu față de statul român și de cetățeanul care alege acest tip de servicii pentru că avem nevoie de transport de calitate din toate punctele de vedere.”, a adăugat Ionela Dobrică.

Proiectul de Lege a primit aprobarea a 269 de parlamentari din 270 prezenți, Camera Deputaților fiind decizională.

loading...

Redacția Reporter Buzoian

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp.

Adaugă un comentariu

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Statistici T5