
Joi, 13 martie 2025, Guvernul României a adoptat o Ordonanță de Urgență prin care se acordă un sprijin financiar de 800 de lei pentru pensionarii cu venituri mai mici sau egale cu 2.574 de lei. Anunțul a fost făcut pe Facebook de către deputatul PSD Romeo Lungu.
Măsura de sprijin vizează aproximativ 2,5 milioane de pensionari din România și are drept scop susținerea persoanelor cu venituri reduse, în contextul actualelor dificultăți economice.
Potrivit postării deputatului buzoian, beneficiari vor fi toți pensionarii din sistemul public, ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 2.574 de lei, echivalentul salariului minim net pe economie.
„Ajutor financiar de 𝟴𝟬𝟬 𝗱𝗲 𝗹𝗲𝗶 pentru 𝗽𝗲𝗻𝘀𝗶𝗼𝗻𝗮𝗿𝗶𝗶 𝗰𝘂 𝘃𝗲𝗻𝗶𝘁𝘂𝗿𝗶 𝗺𝗶𝗰𝗶!
✅ Pensionarii cu venituri mai mici sau egale cu 2.574 lei vor primi un sprijin de 800 de lei, în două tranșe: ➖ 400 de lei în aprilie 2025 ➖ 400 de lei în decembrie 2025 🏧 Plățile vor fi efectuate prin Casele de Pensii teritoriale și sectoriale, iar fondurile sunt deja alocate în buget. ⚠️
Acest ajutor nu afectează dreptul la compensarea medicamentelor, venitul minim de incluziune sau biletele de tratament balnear.” a scris deputatul PSD pe pagina sa de Facebook.
Din categoria „Dă-le Nicule 100 lei”!