Din BuzăuPoliticăȘtirile zilei

După 4 ani la DJST / Romeo LUNGU, în cărți pentru un post de vicepreședinte la Consiliul Județean

Problema împărțirii funcțiilor în cele două deliberative buzoiene, Consiliul Județean și Consiliul Municipal, pare că și-a găsit rezolvare. La schimb cu asigurarea majorității, ALDE va primi doar un post de viceprimar, în timp ce la Consiliul Județean, cele două posturi ar reveni social-democraților.

Consilierul județean Romeo LUNGU este favorit să preia cea de-a doua funcție de vicepreședinte a deliberativului condus de Petre Emanoil Neagu, pentru celălalt post fiind deja stabilit numele lui Adrian Petre. ALDE ar rămâne astfel cu o funcție de viceprimar la Palatul Comunal, în urma unei înțelegeri parafate între Dragnea și Tăriceanu.

Romeo Lungu este cunoscut în Buzău în primul rând pentru activitatea de la Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Buzău, instituție pe care a condus-o din 2012 până în primăvara acestui an. În trecut a mai lucrat la Prefectură, dar și în cadrul clubului Gloria Buzău, Lungu fiind, de asemenea, arbitru de fotbal. În mandatul său, lucrurile s-au mișcat înainte în domeniul tineretului și al sportului și în special în ceea ce privește taberele aflate în subordinea DJST. Mirajul unei funcții precum cea de la Consiliul Județean, care ar putea fi o bună rampă de lansare către Parlament, l-a determinat pe social-democrat să renunțe la funcția de la DJST Buzău și să opteze pentru un loc pe lista lui Neagu.

Dacă arhitectura Consiliului Județean începe să capete contur, instituția urmând să fie condusă de triada Emanoil Neagu – Romeo Lungu – Adi Petre, la Palatul Comunal lucrurile par stabilite. Un post de viceprimar va merge către pesedistul Ionuț Apostu, iar celălalt va fi dat lui Andrei Neder, de la ALDE, în baza acordului de formare a majorității.

 

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!