Știrile zilei

BUZĂU: Un candidat dintr-o comună s-a culcat primar și s-a trezit perdant!

Bucurie de scurtă durată, pentru candidatul PRO România la Primăria Bozioru. Dat câștigător de rezultatele parțiale, Marian Spătaru s-a bucurat prea repede de victorie, fără să țină cont că diferența o poate face fie și un singur vot.

S-a culcat primar și s-a trezit perdant. Asta se poate spune că s-a întâmplat în cazul candidatului PRO de la Bozioru, care, la fel ca în celebra scenă „Mihaela, dragostea mea!”, a trecut de la  extaz la agonie mai ceva ca-n tragedia greacă.

În urma numărătorii paralele de aseară, Spătaru fusese declarat câștigător în fața candidatului în funcție, social-democratul Valentin Grigore. Marian Spătaru plecat acasă plin de fericire că a câștigat „la mustață” mandatul de primar al comunei Bozioru.

Numai că, în dimineața acestei zile, candidatul PRO România avea să afle că este victima unei adevărate farse a destinului: Spătaru a aflat că a pierdut alegerile, diferența făcând-o doar 4 voturi ale candidatului Grigore.

Un motiv în plus să credem în veridicitatea zicalei: „Cine râde la urmă râde mai bine!”. Și cu motiv.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!