Știrile zilei

Arhiepiscopia și-a deschis ceainărie (GALERIE FOTO)

Ceainăria Culturală funcționează în incinta Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei și comercializează o serie de produse naturale, realizate inclusiv în Sfântul Munte Athos.

Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a sfințit, joi, 30 august 2018, Ceainăria Culturală aflată la parterul clopotniței din vecinătatea Catedralei „Înălțarea Domnului” din Buzău, avându-l ca ocrotitor pe Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul. Lucrările de amenajare a ceainăriei au fost efectuate în cursul acestui an, prin Sectorul Social-filantropic și misionar al Eparhiei.

La slujba religioasă au participat consilieri și inspectori eparhiali, reprezentanți ai Armatei, ai Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență și ai Jandarmeriei, precum și alți invitați care s-au putut bucura de produsele noii ceainării.

  • Produse de la Muntele Athos.

Ceainăria Culturală este un proiect unic la nivelul Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, oferind o gamă variată de ceaiuri, cafea, sucuri, prăjituri și diferite produse naturale (măsline, ulei de măsline, miere, dulceață, ceaiuri, siropuri etc.), realizate în Sfântul Munte Athos, la Mănăstirea Vatoped, dar și de structuri de economie socială.

Situată pe strada Aleea Episcopiei din municipiul Buzău, ceainăria va fi deschisă zilnic, între orele 7:00 și 19:00.

Prin acest proiect, Biserica locală vine în întâmpinarea celor care doresc să-și petreacă timpul într-un loc liniștit și relaxant, citind o carte, în timp ce beau un ceai aromat.”, transmit reprezentanții Arhiepiscopiei, prin intermediul unui comunicat de presă.

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp. Vă mulțumim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button