CulturăȘtirile zilei

S-a lansat numărul 6-7 al revistei „Continuu”

A apărut ediția cu numerele 6-7 a revistei semestriale „Continuu”, publicație ce coagulează contribuția scriitorilor de pe Valea Buzăului. Revista apare sub egida Asociaţiei Culturale „Ion Caraion”, cu sprijinul Consiliului Local al orașului Pătârlagele.

Noul număr se distinge prin acuratețea grafică, prin ținuta elegantă și îngrijită și prin conținutul bogat și divers. Ediția abordează o problematică variată, de interes general, îmbinând elementele locale și naționale ce aparțin patrimoniului cultural.

Numărul 6-7 al revistei este consacrat în mare măsură academicianului Radu Vlădescu din Pătârlagele, savant renumit ce a contribuit la strălucirea învățământului veterinar. Articolul „Acad. Radu Vlădescu, un pătârlăgean de renume european” este semnat de către directorului publicației, profesorul Marius Râpeanu.

Revista cuprinde cuprinde o paletă largă de studii , articole, creaţii originale și debuturi literare aparţinând nu numai scriitorilor de pe Valea Buzăului, ci şi altor zone ale țării. De pildă, redactorul-șef al revistei, prof. dr. Sorin Bașturea, semnează o remarcabilă prezentare a cărții filosofului A.I. Brumaru. Articolul intitulat „A.I. Brumaru și mirabila sa carte – Forma Filosofică” reprezintă o exegeză validă și bine argumentată a lucrării renumitului filosof și eseist: „Parcurgând cele șase capitole ale lucrării lu A.I. Brumaru nu ai cum să nu rămâi surprins de forța argumentației fiecărei idei, de expresivitatea și varietatea limbajului folosit, de erudiția de tip academic care transiră prin fiecare pagină citită.” (Prof. Dr. Sorin Bașturea).

Revista cuprinde și un debut literar. Marin Eliza, elevă a Liceului Teoretic „Radu Vlădescu” din Pătârlagele, publică proza „În șah cu tine”, distinsă cu premiul I la Concursul Național de Literatură, Pătârlagele 2018.

Spicuim din cuprins: „Medalion”, de Nicolae Gâlmeanu, „Loc și locuire”, de A.I. Brumaru, „Golurile de cunoaștere sunt ca somnul rațiunii”, de G.L. Teleoacă, „Partea Neagăi a Mănăstirii Aluniș”, de C. Buterez, „Cărți de acum câteva veacuri”, de I. Mândricel, „Actualitatea lui Teodor Mazâlu”, de Adina Ionescu, poezii semnate de Lucian Avramescu, Dumitru Pană, Gh. Onea și Marius Râpeanu, proză de Ștefan Iordache și Liliana Baciu, precum şi alte realizări interesante ce conferă numărului 6-7 al revistei „Continuu” profilul unei publicaţii serioase, cu frumoase perspective.

Misiunea celor două entități culturale este asumată de la început. Atât Asociaţia, cât şi revista își propun o cât mai trainică implementare în conştiinţa publicului larg a valorilor culturale perene. Totodată, se dorește o scoatere la lumină a operelor semnate de scriitori de pe Valea Buzăului, acest spaţiu reprezentativ de spiritualitate românească în configuraţia culturală a judeţului de la curbura Carpaţilor.

Revista a apărut în 2016, ca urmare a iniţiativei unui grup entuziast de intelectuali. Printre aceștia, câţiva scriitori autentici, în frunte cu poetul Marius Râpeanu, dar şi cadre didactice buzoiene.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!