Știrile zilei

S-a stins vineri noapte, pe un pat de spital

Știai că avem un grup dedicat noutăților din județul Buzău? Click AICI pentru a te înscrie!

A încetat din viață Viorel Lințeanu, șoferul microbuzului implicat în tragicul accident de la Buzău, din urmă cu aproximativ 2 săptămâni. Bărbatul murit în noaptea de vineri spre sâmbătă.

Conform datelor publicate de Monitorul de Vrancea, fostul polițist în vârstă de 50 de ani, din comuna Dumitrești, s-a stins pe patul de spital din Buzău, unde se afla în stare critică la secţia ATI.

„Din păcate, Viorel a pierdut lupta cu viața. În noaptea de vineri spre sâmbătă a murit la spitalul din Buzău. Am fost colegi la poliție multă vreme. Noi ne-am înțeles foarte bine și am colaborat pe linie profesională. Moartea unei persoane dragi este un moment dureros, fie că este un prieten drag, un cunoscut sau un membru al familiei. Când o fiinţă apropiată nouă pleacă pentru totdeauna, abia atunci ne dăm seama cu durere în suflet că suntem nişte bieţi muritori. Dumnezeu să-i dea odihnă cea veşnică, iar familiei tărie să treacă prin această grea încercare. A plecat prea devreme, lăsând în urmă numai tristeţe şi durere. Dumnezeu să-l ierte”, este mesajul transmis de un fost coleg al șoferului.

Reamintim că Viorel Lințeanu a condus microbuzul implicat, acum două săptămâni, într-un accident produs pe raza comunei C.A. Rosetti. Microbuzul, în care se aflau 16 persoane, a intrat în coliziune cu un tren Inter Regio, după ce șoferul nu a oprit la trecerea a nivel cu cale ferată.

Un vrâncean de 24 de ani și un altul, de 36 de ani, au murit pe loc. Alte două femei din județul Galați au murit la scurt timp, în timp ce douăsprezece persoane au fost transportate la spital.

Toți munceau în străinătate şi se întorceau acasă pentru a petrece sărbătorile de Paşte. Cei 16 pasageri din microbuz au fost preluaţi din Borod, judeţul Bihor, şi urmau să ajungă unii în Brăila, alții în Vrancea. În judeţul Buzău, pe DN 2B, pe raza comunei C.A. Rosetti, călătoria s-a încheiat brusc. Microbuzul a fost izbit puternic, în partea dreaptă, de locomotiva unui tren de călători, care se îndrepta spre Galați. Impactul cu vehiculul a fost atât de puternic încât a fost resimțit și de călătorii din tren.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!