Știrile zilei
ULTIMA ORĂ

S-au împăcat! Axa Toma-Neagu, proiect comun pentru dezvoltarea Buzăului!

„Preşedintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu și Primarul Municipiului Buzău, Constantin Toma, doresc sa continuie(sic!) colaborarea între cele două instituții pe care le reprezintă în folosul buzoienilor”Este primul paragraf din „marele document al împăcării”, pecetluit astăzi printr-o strângere de mână de către cei doi lideri din administrația buzoiană.

Astăzi, Petre Emanoil Neagu și Constantin Toma au semnat un angajament în fața buzoienilor, punând bazele unui proiect comun pentru dezvoltarea Buzăului.

Cei doi se angajează ca, în condițiile alegerii lor, să pună în aplicare cel puțin următoarele proiecte comune:

1. Realizarea unui centru en gros pentru produse agroalimentare și meşteşugăreşti, având ca furnizori gospodăriile şi uniformele ţărăneşti din toate localitățile județului Buzău (colectare, ambalare, prelucrare și valorificare);

Conferință de presă comună, în Parcul „Vasile Voiculescu” din spatele Primăriei.

2. Cooptarea Consiliului Județean ca membru în ADI Transport și ca acționar în TRANSBUS SA, pentru dezvoltarea transportului în comun în tot județul Buzău;

3. Implicarea Consiliului Județean alături de Primăria Buzău pentru realizarea Zonei Metropolitane Buzău;

4. Buzăul turistic integrarea într-un plan comun de dezvoltare a tuturor obiectivelor turistice la nivel județean și interconectarea lor, având ca pol principal municipiul Buzău;

5. Înființarea Teatrului de Artă Buzău, teatru de repertoriu, finanțat în comun în actuala locație a Teatrului George Ciprian;

6. Cooperarea pentru integrarea meșterilor și artiştilor populari din județul Buzău în procesele de educație și regenerare a Buzăului prin cultură populară şi tradiții;

7. Susținerea în comun a echipei SCM GLORIA BUZĂU pentru evoluția în LIGA I de fotbal;

Toate aceste proiecte se vor regăsi într-un plan privind dezvoltarea parteneriatului dintre Primăria Municipiului Buzău și Consiliul Județean Buzău, cu obiective si termene ferme, ce va fi întocmit în maximum 30 de zile de la validarea rezultatelor alegerilor locale din 27 septembrie.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

2 Comments

  1. Petre Emanoil Neagu și Primarul Municipiului Buzău, Constantin Toma, doresc sa continuie (continue!!!) colaborarea…
    Dle Șontică, ești cam agramat pentru un absolvent de litere și… profesor, cum te plătește statul. Din banii pe care îi primești de la politicienii ăștia să le faci campanie, îți recomand să îți iei și o carte de gramatică, poate se lipește ceva…

  2. Ești prost. Și rău intenționat, aspect care derivă din frustrare. Acolo e vorba despre un citat și am senzația că este și marcat cu „sic!”, dar tu n-ai de unde să știi ce înseamnă aia pentru că n-ai citit în viața ta mai mult de eticheta de pe sticla cu vin.

    Cât despre carte, poți să o comanzi direct pe a domnului profesor. 🙂

    Baftă, nefericitule!

Dă-i un răspuns lui Gramatica limbii române Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!