Ideea de a scrie acest material mi-a venit ieri, în urma unei discuții cu un prieten. Băiatul e foarte „open-minded” (formula lui preferată) și, ca orice tip modern, neagă tot ce e românesc și mai vechi de 15-20 de ani. În aceeași notă progresistă mi-a zis ieri că habotnicia asta a românilor în prag de sărbători, cu toate colindele astea jalnice îi displace „maxim”.
Nefiind nici eu chiar matusalemic așa, cum cred unii, mi-am pus imediat întrebarea firească „Frate, ce naiba e în neregulă cu mine?”, pentru că eu tocmai sosisem de la un concert de colinde organizat la Consiliul Județean Buzău, care, mie și altor băieți de față, ne plăcuse, de asemenea, „maxim”.
Nu, n-am fost niciodată un tradiționalist extrem, la fel cum n-am crezut niciodată că tot ce e nou e și la modă și trebuie unanim acceptat. Nimeni nu poate sări peste umbra sa, iar o țară care își uită trecutul habar n-are către ce se îndreaptă.
Cum să nu ne placă sărbătorile – fie ele și cu multe sarmale, caltaboș, cozonaci și un volum de mâncare care ar sătura un sfert din Africa? De ce nu ne-ar plăcea duioasele colinde ale căror versuri vorbesc despre cel mai frumos lucru posibil pe lumea asta, Nașterea unui Prunc? Pentru că așa ne-au zis nouă unii care nu văd în noi altceva decât niște medievali și niște retrograzi?!
Ieri, la Consiliul Județean au venit câteva grupuri de colindători. De la an la an, numărul lor scade. E și firesc să fie așa, pentru că lumea e într-o continuă schimbare. Dar versul cântecului popular și-al colindului trebuie să răsune peste veacuri, fiindcă noi suntem un popor creștin ce se deschide către nou, dar care înțelege totodată să-și păstreze valorile intacte, așa cum i le-au lăsat străbunii.
Primiți colindătorii în curți sau în case și nu vă temeți că vă vor prăda! Veți fi uimiți de candoarea lor și veți înțelege „rostul terapeutic” al colindului! De ce să ne rușinăm cu un obicei românesc străvechi, întâlnit sub alte forme și la alte popoare? De ce ar trebui să fie mersul cu Steaua un obicei perimat în raport cu obiceiuri similare de peste Ocean?
Consiliul Județean Buzău are marele merit de a conserva tradiții și obiceiuri încântătoare, care fac parte din ADN-ul poporului român. Copiii noștri trebuie să afle cine suntem. Nu sunt nicidecum adeptul învățării prin dopaj și sunt sigur că micuții ar alege doar ceea ce le place.
Ieri, după ce colindele au tăcut, iar sacii de bunătăți oferiți de Consiliul Județean s-au golit, oamenii au pornit mai voioși spre casele lor. Numai o voce din rândul gazdelor a vrut parcă să se asigure că poarta va rămâne mereu deschisă, an de an: „Să vă țină Dumnezeu obiceiul, oameni buni!”
