ARTICOLUL ZILEIȘtirile zilei

Șantiere amenințate cu închiderea | Primarul Toma susține o conferință de presă

La ora 12:00, primarul municipiului Buzău va susține o conferință de presă la Palatul Comunal, pentru a aduce lămuriri în cazul scandalului momentului. Este vorba despre sistarea plăților pentru lucrările de reabilitare de pe cele trei artere ale Buzăului – Unirii, Transilvaniei și Industriei -, fapt ce ar putea duce la închiderea șantierelor.

Pe 10 mai, Autoritatea de Management a Programului Operațional Regional (AMPOR) din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administraţiei Publice a transmis Primăriei Buzău un document prin care anunță faptul că nu va mai finanța proiectele de reabilitare a infrastructurii din municipiu, din cauza unei suspiciuni de fraudă.

Plățile pentru reabilitările de pe Bulevardele Unirii și Industriilor, precum și de pe Strada Transilvaniei, nu vor mai fi efectuate până când ancheta în desfășurare nu va fi finalizată.

În această dimineață, Palatul Comunal a anunțat organizarea unei conferințe de presă, în cadrul căreia primarul Constantin Toma va face declarații pe tema proiectului european privind reabilitarea străzii Transilvaniei și a bulevardelor Unirii și Industriilor.

Conferința va avea loc la ora 12.00, la Sala Nicu Constantinescu din primarie.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

6 Comments

  1. Il paște pușcăria la cât a sifonat din banii europeni, când ne mințea ca ne plimbam cu barcuța pe Iazul Morilor, că va fi cu mori ca în Olanda…si e o baltă mizeră cu o clădire goală…pe trotuare au turnat beton zici ca trec numai tiruri pe ele, pai banii aia aruncați aiurea vor fi plătiți cumva…dalele puse peste betonul ala ce nu are scurgere la o ploaie urmata de îngheț cum credeți că vor arăta ? Capetele trotuarelor lasate in mocirlă 1 an, pai cat sa mai suportam hoția…Piste de biciclete întrerupte aiurea, etc…zice ca face și începe 1000 de lucruri ptr a pune mana pe banii europeni ca da ii poată sifona, credeam ca e ceva mai bun decât Boscodeală dar se pare ca Partidul tot ăla a rămas, hoții nu s.au schimbat…

    1. Proiectul Iazul Morilor a fost facut pentru a se lua imprumutul ( nu sint fonduri europene ) ; la fel e cu cinema Dacia si altele
      Ramine de aflat unde se duc banii fiindca e evident ca nu in proiectele initiate, Ar trebui cercetate cam toate proiectele din Buzau din ultimii 6 ani

  2. Speram ca procurorii sa inceapa cercetarile direct din curtea Primariei si printre consilierii locali. Sa verifice cum s-au dat / si se dau H. de Cons. Local cu dedicatie mafiilor locale…
    Daca in primul mandat a aratat ca vrea sa fie gospodar, la al II-lea si-a aratat fata…” ma bucur ca am consilierii mei, acum putem face ce vrem noi”.
    Lucrurile erau simple si corecte daca isi intreba/informa cetatenii ce vrea sa faca, cum sa faca si de unde sa inceapa…dar nuuu, ii sta mai bine ca in fiecare zi arate aroganta si dispret pentru cei ce l-au votat ( probabil de la premiile primite si platite de prieteni ) …” ce conteaza cateva zeci de prosti din Unirii, la 120K cat are Buzaul…”

  3. O haimana ordinara acest primar , eu sunt uluit de cum poate fi crezut acest om la cate minciuni debitează, am lucrat la Matalurgica și știu ce spun. Acolo prima data iau plecat inginerii și maiștri și pur și simplu nu a mai avut cu cine lucra și a și dat faliment.

  4. La pușcărie cu Toma faliment, ne-a distrus orașul, lucrări începute peste tot, numai un cretin ca el putea sa facă treburile astea. Ne am cam saturat de acest primar și de echipa pe care o coordonează, stie sa dea funcții și locuri de munca tuturor copiiilor care mai ieri făceau tractări auto sau lucrau ca lucrători comerciali in diferite hipermarketuri. Rusine domnule, primar , îmi pare rău ca v am votat

  5. pe cand cercetari si la Compania de Apa ??? Buzaul plateste cea scumpa apa din Romania …. La Maracineni cu acceptul primarului pesedist ziua contoarele de apa contorizeaza normal iar noaptea sunt intoarse invers pentru irigatii in gradini …. Cine plateste aceasta cantitate de apa furata ???? De ce nu s-a introdus Trans Bus la Spataru,i Costesti, Gheraseni ???? E mai aproape Tintestiul de Buzau ????

Dă-i un răspuns lui Ionut Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!