ARTICOLUL ZILEIȘtirile zilei

Sărbătoare în inima munților | Primar: „Vă așteptăm cu drag!”

Se anunță petrecere mare la Siriu, acolo unde – după doi ani de pauză – va avea loc serbarea folclorică „Ziua Comunei – Cât e Siriul de mare”. La eveniment sunt invitați să participe toți buzoienii, mai ales că pe afiș apar nume sonore ale muzicii de petrecere românești.

Nu vă faceți planuri pentru data de 14 august, deoarece va fi sărbătoare mare în comuna natală a a regretatului artist Benone Sinulescu. Începând cu ora 11:30, pe scenă sunt așteptați să urce artișți îndrăgiți de public, printre aceștia numărându-se: Fuego, Plăieșii, Olivia Adams, Mădălina Manolache, Nicolae Datcu, Mihaela Dumitru, Diana Ioniță și Teodora Bîrsan.

Nu mai puțin importante vor fi programele artistice puse în scenă de grupurile de copii ale ansamblurilor folclorice din comuna Siriu.

Ziua de 14 august 2022 se anunță a fi una plină de distracție și de muzică bună. Nu vor lipsi de la festivalul „Cât e Siriul de mare” nici distracțiile pentru cei mici, dulciurile, meșteșugarii, comercianții de îmbrăcăminte și încălțăminte, dar nici terasele cu mici și bere.

Primarul comunei Siriu, Dragoș Voicu, a lansat deja pe Facebook afișul evenimentului, adresându-le totodată locuitorilor invitația de a participa la mult așteptata sărbătoare.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

One Comment

  1. Petrecerile astea campenesti (care puteau fi) s-au transformat in niste evenimente nefrecventabile. Peste 80 de comune toaca, insumat, milioane anual, pentru ca au tot ce le trebuie si e nevoie de o pseudo-distractie. Daca dispar primariile ramanem fara folclor si traditii artificiale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!