Șase ani de la moartea Valentinei Nica

Astăzi s-au împlinit șase ani de la uciderea cu bestialitate a Valentinei Nica de către fostul său iubit, Cosmin Dan. Între timp, tânărul și-a primit pedeapsa, iar alți doi complici își așteaptă sentința.
În februarie 2019, uciderea Valentinei Nica de către fostul său iubit a provocat o undă de șoc. Multă vreme, atenția publică a fost îndreptată înspre acest caz, detaliile ieșite la iveală alimentând furia și indignarea publică față de cruzimea evenimentelor.
Crima s-a produs la etajul nouă al unui bloc de pe bulevardul Nicolae Bălcescu, în apartamentul Valentinei Nica. Întors de la București după o noapte petrecută în club, Cosmin Dan ar fi fost nervos pe fosta sa iubită, Valentina, care îi punea în pericol relația cu actuala prietenă, Anisia. Consumul de alcool și de cocaină i-ar fi luat mințile tânărului de 21 de ani, care ar fi venit la Buzău hotărât să o ucidă pe Valentina.

După ce a lovit-o în repetate rânduri, autorul crimei i-a dat foc cu benzină, fata sfârșind în chinuri groaznice. Vecinii au auzit zgomote, dar au ieșit abia când fumul și flăcările inundaseră scara.
Mai târziu, anchetatorii aveau să afle că autorul omorului mai avusese doi complici, cei care ar fi procurat benzina de la o stație PECO și i-ar fi adus-o în apartament.

- Autorul crimei, în închisoare de șase ani.
După ce a ucis-o pe Valentina, Cosmin Dan s-a mai aflat în libertate doar câteva ore. Sâmbătă, 24 februarie 2019, în jurul prânzului, el a fost reținut, iar ulterior prezentat Tribunalului Buzău cu propunere de arestare preventivă.

Ancheta crimei a durat mai bine de patru luni, încheindu-se cu un singur vinovat: Cosmin Dan. În 2020, acesta și-a aflat sentința: 24 de ani de închisoare și plata daunelor morale în valoare de 150.000 de euro către părinții fetei.
Încă de la început s-a susținut faptul că în apartament se mai aflau și alte persoane, iar cercetările aveau să confirme acest lucru. Din rechizitoriul procurorilor a reieșit că autorul și-a rugat doi prieteni – alături de care petrecuse la un club din București – să îi aducă benzină, pentru a-i da foc Valentinei.

Acum, Clonț Radu Ștefan și Naum Alexandru sunt judecați pentru complicitate la omor, iar instanța de fond i-a condamnat deja la ani grei de închisoare. Clonț Radu a primit închisoarea pe viață, în timp ce al doilea complice ar avea de ispășit 19 ani de închisoare.
Cei doi au atacat sentința, iar procesul se rejudecă la Curtea de Apel Ploiești de mai bine de un an.