EducaţieȘtirile zilei

Schimbări la Inspectoratul Școlar Județean Buzău. Cine vine, cine pleacă

Schimbări importante, în organigrama Inspectoratului Școlar Județean Buzău. Ieri, șeful educației buzoiene, liberalul Ionel Meiroșu, le-a prezentat colegilor noua listă a inspectorilor din cadrul instituției pe care o conduce. Propunerile au fost trimise la București, iar zilele acestea Ministerul Educației ar urma să emită deciziile pentru noii inspectori.

Iată câteva dintre modificările operate de conducerea IȘJ Buzău:

  • Inspectoarele Otilia Trifan (foto mijloc) și Viorica Boarcăș nu au rezistat valului de schimbări, în locul lor fiind numite cadre didactice apropiate de PNL.
  • Valentin Biro, directorul Școlii Gimnaziale „Nicolae Titulescu” (fostă nr. 2),  este noul inspector de limba și literatura română, în locul profesorului Dan Pătrașcu. Postul de director lăsat liber de Valentin Biro i-a revenit Lilianei Ivănel, de la Școala Maxenu.
  • Emilia Bodea (foto stânga) revine în IȘJ, dar nu pe postul de limba română, ci pe management.
  • Liberala Amalia Epuran trece la Resurse Umane, luând locul Margaretei Peneoașu, care devine director la Liceul Tehnologic Economic „Elina Matei Basarab”.
  • Liberala Dora Dascălu (foto dreapta) este noua inspectoare de limba engleză, în locul profesionistei Geta Oprea.
  • Fostul director al Colegiului Național Pedagogic „Spiru C. Haret”, Constantin Coman, este adus în IȘJ ca inspector la personal.
  • Conducerea IȘJ Buzău ar urma să rămână aceeași: Ionel Meiroșu – inspectoral școlar general și Daniela Palcău și Alina Nan – innspectori școlari generali adjuncți.

O surpriză ar putea reprezenta-o reînființarea celui de-al treilea post de inspector școlar general adjunct, pe care ar urma să fie numită profesoara Andreea Elena Petroșel de la Colegiul Național „Bogdan Petriceicu Hasdeu”. Petroșel este profesor doctor și predă științe socio-umane, fiind și asistent universitar la Universitatea din București.

Vom reveni cu noi amănunte despre modificările aduse de conducerea IȘJ Buzău.

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp. Vă mulțumim!

7 comentarii

  1. Dacă ar deveni dna Petroșel inspector școlar adjunct, ar fi cea mai deșteaptă din toată echipa aia adunată la un loc🤣

  2. „profesionista” Geta Oprea?! In afară de traseism politic, in ce este profesionistă? Nu confundați mangafalele lipite de scaun cu scuipat de partid(e) cu colegii lor care au dovedit competență întâi la catedră, apoi respect în relațiile cu colegii, apoi în managementul școlii, s.a.m.d. Nici fiica de inspectoare cu nume de dascăl nu are vreun atu. De ce nu au vrut-o directoare la Palatul copiilor?! Că doar acolo performa, nu? Biro?! Ce îl recomandă? I-a analizat cineva activitatea managerială sau e cât pașaportul (provizoriu) de partid? Epuran? A rezolvat problemele de management și trece la alt „nivel”? Ce trist! Cine ocupă posturile de inspectori înainte și cine le parodiază acum!

  3. Suntem plictisiți de aceste „valori autentice ” românești…desființați meditațiile grase…schimbarea de la un liceul la altul sau secție la alta pe baza vizei „ISJ” susținută prin alte criterii…învățați elevii să muncească și să creadă în rezultatele muncii nu în „descurcari pe baza de hârtii” unele chiar false…neacoperite in studii reale…cu ce performeaza sistemul daca echipa e tot …conservatoare vechilor…metehne?centrarea pe elev…pe aptitudinile lui…nu pe interese …politice.

  4. Conducere MEIROȘU cate invarteli nu a facut, nu mai vorbim de Palcau sefa mobilitati,. FELICITARI PARTIDULUI PENTRU ADUNATURA DIN ISJ BUZĂU

  5. Cine nu e bun profesor se face director. Cine nu e bun director se face inspector. Cam asta e situația, cam așa este cu respectul în sistemul ăsta politizat la maxim…

Dă-i un răspuns lui Elena Codrescu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: