Știrile zilei

Școala Cilibia lansează campania: „Lasă poveștile să călătorească – Donează o carte!”

Într-o lume stăpânită de on-line, în care se anunţă din ce în ce mai zgomotos moartea cărţii, Școala Gimnazială Cilibia pledează pentru redescoperirea lecturii și recâștigarea, de către slova scrisă, a locului pe care îl merită. 

Recent, reprezentanții Școlii Gimnaziale Cilibia au lansat o campanie inedită, intitulată sugestiv „Lasă poveștile să călătorească – Donează o carte!”, prin care își propun să adune cât mai multe lucrări pe care să le citească celor mici în cadrul atelierelor de literație.

De altfel, dascălii școlii decorate de Președintele României fac acest lucru în mod constant: în fiecare săptămână organizează un atelier de literație, în cadrul căruia le citesc celor mici povești fascinante. Copiii sunt încântați și vor mai mult, dar cărțile sunt pe sfârșite. Tocmai de aceea, reprezentanții instituției de învățământ fac apel către oamenii de bine, cărora le cer sprijinul în achiziționarea de cărți actuale, de care depinde în mare măsură stimularea creativității și a originalității elevilor.

„Menirea unei cărți este aceea de a călători, de a-și oferi conținutul cu generozitate și de a fi mai mult decât un simplu obiect decorativ în bibliotecă.
Școala Gimnazială Cilibia demarează în acest sens campania „Lasă poveștile să călătorească – Donează o carte”. Oferă o carte pentru elevi, transformă o viață și generează o bucurie!

Cele 17 obiective pentru Dezvoltare Durabilă stau deja sub semnul eșecului datorită unuia singur pe care ar fi trebuit să se pună accent: educația de calitate. Fără bifarea acestuia, restul sunt ca și ratate. Noi, cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale Cilibia, dorim să le oferim copiilor o astfel de educație de calitate, iar cărțile, fără îndoială, sunt parte considerabilă a acestui obiectiv.

Datorită unui mediu cultural puțin favorabil copiilor, unor condiții de trai deseori la limita subzistenței și unei slabe puteri financiare, elevii nu beneficiază decât în mică măsură de cărți în concordanță cu vârsta și interesele lor, iar biblioteca școlii noastre nu dispune de numărul necesar de cărți pentru experiențe de lectură cât mai plăcute. În vederea îmbogățirii fondului de carte al Școlii Gimnaziale Cilibia, s-a demarat campania „Lasă poveștile să călătorească – Donează o carte!”. Scopul acestei campanii este să le facilităm copiilor accesul la cărți atractive, potrivite vârstei lor, care să le genereze plăcerea lecturii și care le pot oferi o educație de calitate. Intenționăm totodată, prin intermediul cărților, să reducem analfabetismul funcțional la nivel local, să evidențiem importanța cititului încă de la vârste fragede și să promovăm literatura contemporană pentru copii.

În acest an școlar am acordat prioritate atelierelor de lectură, am demarat proiecte în acest sens și, cu ajutorul cărților adaptate vârstei precum și măiestriei cadrelor didactice, ne asumăm misiunea de a le dezvolta copiilor pasiunea pentru citit, dezvoltarea creativității și capacitatea de înțelegere a celor citite.

Vă invităm alături de noi în această campanie! Dacă dispuneți de cărți pe care doriți să le donați, ne puteți contacta oricând pe adresa : [email protected]
Vă mulțumim pentru sprijinul oferit!”, au transmis reprezentanții Școlii Gimnaziale Cilibia.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button