EducaţieȘtirile zilei

Școala MODEL de pe Valea Slănicului

Un obiectiv modern și plin de culoare. Așa ar putea fi descris imobilul în care funcționează Școala Gimnazială Săpoca, mutată în casă nouă la începutul acestei săptămâni.

Grație unui proiect cu fonduri guvernamentale și contribuției consistente a administrației locale, elevii de la Săpoca învață astăzi în condiții moderne, în acord cu standardele educaționale actuale.

La deschiderea anului școlar au luat parte numeroase oficialități, care au admirat marea realizare a comunei Săpoca pentru educația copiilor săi. Printre acestea s-au numărat președinte al Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, și inspectorul școlar general, prof. Florina Stoian.

„Am scris astăzi împreună o nouă filă de istorie recentă locală grație deschiderii administrației publice locale, prin aplicația realizată la Programul Național de Dezvoltare Locală și contribuția consistentă din partea comunității. Un obiectiv model și modern plin de culoare, cu dotări demne de timpurile pe care le trăim, lucruri realizate cu multă muncă și pasiune de o echipă competentă și inimoasă a Primăriei și Consiliului Local Săpoca. Un an frumos, cu multe realizări pentru copii, părinți, profesori! Un an de succes cu noi parteneriate locale! La mulți ani, iubită școală!”, a fost mesajul postat pe Facebook de reprezentanții școlii.

În ultimii ani, primăriile de pe valea Slănicului au investit masiv în dezvoltarea infrastructurii, iar banii guvernamentali accesați prin programele naționale au fost mană cerească pentru localitățile cu bugete mici.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button