Știrile zilei

Scump, dom’le, scump! 18 milioane de euro va costa kilometrul de autostradă pe tronsonul Buzău – Focșani

Tronsonul Buzău-Foc­șani va avea o lungime de 82,4 kilometri, iar valoarea totală a investiției este de 7,26 miliarde de lei. Prin urmare, fiecare kilometru din această autostradă va costa 18 milioane de euro, scrie Opinia Buzău.

După tronsonul Ploiești–Buzău din Autostrada Moldovei, un altul urmează să fie scos la licitație. Este vorba despre „Autostrada Buzău – Foc­șani“ pentru care Ministerul Transporturilor a supus dezbaterii publice indicatorii tehnico-economici ai investiției.

Pe acest traseu sunt prevăzute șase noduri rutiere, două parcări de scurtă durată, câte una pe ambele părți ale autostrăzii și patru spații de servicii. De asemenea, vor fi și 23 poduri pe autostradă, 15 structuri peste autostradă și trei pasaje pe autostradă, peste calea ferată.

În județul Buzău, acest tronson al autostrăzii va traversa localitățile Buzău, Râmnicu Sărat, Vadu Pașii, Cochirleanca, Ziduri, Valea Râmnicului și Râmnicelu.

Suprafața totală a terenului care va fi ocupat de lucrările autostrăzii este de 1.138 hectare, aparți­nând atât proprietății domeniului public național și local, cât și persoanelor fizice și juridice.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

2 comentarii

  1. … intră rusul în ucarina în curând….le ia juma’ de țară , ne dă o bombardea – două și ne-a liniștit!…ce autostradă!?…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: