Administrație

Se caută DIRECTOR pentru o instituție buzoiană de asistență socială!

În data de 16 iunie 2014, Consiliul Județean Buzău organizează concurs pentru ocuparea funcției vacante de director al Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională din Râmnicu Sărat.

Potul de director a devenit vacant după plecarea, la cerere, a deținătorului negoitafuncției, Luminița Drăgan. În acest moment, vacanța postului este asigurată de tânărul liberal Daniel Negoiță (foto), care nu se poate înscrie la concurs deoarece nu întrunește condițiile legale de participare.

Dosarele candidaţilor se depun la Serviciul resurse umane, salarizare din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului judeţean, până la data de 16 mai 2014, pentru ca, o lună mai târziu, examenul de ocupare să se desfășoare în același loc.

Buzoienii care doresc să se înscrie la concurs trebuie să fie absolvenţi cu diplomă de învăţământ superior în domeniul ştiinţelor socioumane, juridice, medicale, administrative sau economice, cu o vechime în domeniu de cel puţin 3 ani.

Etapele concursului sunt următoarele: 

-20 mai 2014 – selecţia dosarelor de concurs

-16 iunie 2014,ora 10,00 – proba scrisă: din tematica afişată

-18 iunie 2014, ora 14,00 – proba interviu: prezentarea şi susţinerea unui referat cuprinzând analiza sistemului de protecţie specială a persoanelor cu handicap la nivelul judeţului Buzău şi propuneri de dezvoltare ale acestuia, precum şi dezbateri pe marginea tematicii de concurs.

Citește AICI condițiile de participare și tematica de concurs!

 

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp.

Spune-ți părerea!

Statistici T5