SocialȘtirile zilei

Se înființează la Buzău | Locuințe sociale și centru de zi, din bani de la buget

Luni, 04.03.2019, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău a semnat
Convenția de finanțare nerambursabilă a Proiectului ”Un pas spre comunitate”.

Obiectul Convenției îl constituie finanțarea acordată DGASPC Buzău de la bugetul de stat, prin
bugetul alocat Autorității finanțatoare – Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități (ANPD), în cadrul Programului de interes național ”Înființarea de servicii sociale de tip centre de zi, centre respiro/centre de criză și locuințe protejate, în vederea dezinstituționalizării persoanelor cu dizabilități aflate în instituții de tip vechi și pentru prevenirea instituționalizării persoanelor cu dizabilități din comunitate”.

Obiectivele acestui proiect sunt:

 Înființarea a 4 locuințe maxim protejate cu o capacitate de 10 locuri fiecare, care să
ofere servicii pentru 40 de persoane cu dizabilități, instituționalizate în prezent în Centrul de
Integrare prin Terapie Ocupațională Rm Sărat;
 Înființarea unui Centru de zi cu o capacitate de 50 de locuri, care să ofere servicii
persoanelor cu dizabilități din cele 4 locuințe maxim protejate și persoanelor cu dizabilități din
comunitate, în vederea menținerii și dezvoltării abilităților de viață independentă și pentru
sprijinirea integrării în comunitate.

Valoarea finanțării nerambursabile este în sumă de 2.483.864 lei, valoarea contribuției proprii a
DGASPC Buzău fiind în sumă de 248.386 lei și reprezentând 10% din valoarea finanțării nerambursabile.

Scopul acestui proiect îl reprezintă creșterea calității vieții persoanelor adulte cu dizabilități,
instituționalizate și a celor din comunitate, prin dezvoltarea serviciilor alternative de sprijin pentru viață
independentă și integrare socială. Durata de implementare a proiectului este de 22 de luni.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button