AdministrațieȘtirile zilei

Poliția Locală intră în reorganizare

Juriștii din Primăria Buzău au găsit soluția ieșirii din impas în cazul Poliției Locale. Executivul din Palatul Comunal solicită reorganizarea acesteia, prin transformarea ei în instituţie de interes local cu personalitate juridică. Practic, măsura este o decuplare a Poliției Locale Buzău de la organigrama Primăriei, document suspendat de o instanță buzoiană în urmă cu aproape o lună.

Conform proiectului de hotărâre aflat miercuri pe masa consilierilor locali, noua structură va fi organizată prin „preluarea de personal din cadrul Direcţiei Poliţiei Locale, precum şi a altor categorii de personal din cadrul aparatului de specialitate al primarului”, urmând ca ulterior să fie votate și noua organigramă, statul de funcții și numărul de personal, regulamentul de organizare şi funcţionare a noii instituții.

În exență, reorganizarea Poliției Locale rezolvă problema legată de concedierea celor 323 de polițiști care nu au mai prins noua organigramă a Primăriei. Noul executiv de la Palatul Comunal insistă că aceștia au fost angajați ilegal de fosta administrație și, mai mult ca sigur, ei nu se vor mai regăsi nici în viitoarea formulă propusă pentru instituția publică Poliția Locală.

Cel mai probabil, noua instituție va funcționa cu cel mult 140 de angajați. Cei 323 de polițiști reprimiți la serviciu după decizia Tribunalului Buzău așteaptă acum judecarea contestaţiei formulate de Primăria Buzău, termenul fixat de Curtea de Apel fiind marţi, 27 decembrie 2016.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button