SportȘtirile zilei

Secția de box de la SCM Gloria Buzău a fost „inactivată”

Secţia de box a clubului Gloria Buzău și-a încetat funcționarea, după un vot al consilierilor locali dat în ședința de marți. Antrenorul Constantin Voicilaş a aflat despre această decizie în timp ce conducea cantonamentul de la Monteoru.

Potrivit Jurnalul de Buzău, maestrul Voicilaş a declarat că însăşi programarea stagiului în această perioadă ar fi fost „un tertip” al conducătorilor de la Gloria. Voicilaş a considerat că a fost trimis la Monteoru tocmai pentru a fi ţinut departe de intrigile care s-au ţesut la club şi prin birourile primăriei.

  • Voicilaș, competiții pe banii proprii.

Antrenorul buzoian a declarat că va participa la Campionatele Naţionale din septembrie, cu toate boxeriţele, asigurând fondurile necesare din propriul buzunar.

  • „Inactivate, nu desființate!”

Prezent în cadrul ședinței de consiliu local, președintele Consiliului de Administrație al SCM Gloria Buzău, Cristi Ceaușel, a ținut să precizeze că secția de box și cea de futsal, nu au fost desființate, ci „inactivate”. Rezultatul este însă același, cele două secții încetându-și funcționarea de îndată.

În ceea ce privește secția de futsal, președintele C.A. de la Gloria Buzău a precizat că rezultatele obținute în ultimul sezon competițional au fost dezastruoase. Chiar dacă obiectivul rămânerii în primul eșalon fusese atins, înfrângerile usturătoare și faptul că meciurile se jucau cu sala goală au dus la inactivarea secției.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!