AnunțuriȘtirile zilei

Ședință extraordinară | Consilierii municipali, convocați la Primărie

D I S P O Z I Ț I E

privind convocarea în şedinţă extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Buzău

Primarul municipiului Buzău, judeţul Buzău;

În temeiul art. 133, alin. (2), lit. a), art. 134, alin. (1), lit. a), alin. (4) și alin. (5), art. 196, alin. (1), lit. b) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, 

      D I S P U N E :

          Art. 1.- Se convoacă Consiliul Local al Municipiului Buzău în şedinţă extraordinară, pentru luni, 30 septembrie 2019, ora 12,00, şedinţă care va avea loc în sediul Consiliului Local al Municipiului Buzău, situat în municipiul Buzău, Piaţa Daciei, nr. 1, în Palatul Comunal, etaj 1, sala Stan Săraru (sala 24). 

Proiectul ordinii de zi al şedinţei este următorul:

     1.- proiectul de hotărâre privind aprobarea STUDIULUI DE FEZABILITATE pentru ”Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Buzau, în perioada 2014 – 2020” precum și a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului;

2.- proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului anual de evoluție a tarifelor conform rezultatelor Analizei Cost-Beneficiu pentru ”Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Buzau, în perioada 2014 – 2020” și mandatarea reprezentantului UAT Buzau să susțină și să voteze  în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Buzau 2008” aprobarea Planului anual de evoluție a tarifelor;

3.- proiectul de hotărâre privind aprobarea valorii investițiilor aferente UAT Buzau și a participării Consiliului Local al UAT Buzau la cofinanțarea Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Buzau, în perioada 2014 – 2020;

          4.- proiectul de hotărâre privind rectificarea 4 a bugetului municipiului Buzău, pe anul 2019;

5.- alte probleme ale activității curente.

Art. 2.- Materialele prevăzute la art. 1 vor fi puse la dispoziția consilierilor locali în format electronic și pot fi studiate, în format letric, la cabinetul secretarului general al municipiului Buzău.

Art. 3.- Proiectele de hotărâri au fost inițiate de primarul municipiului Buzău.

Art. 4.- În preambulul proiectelor de hotărâri prevăzute la art. 1 au fost indicate Comisiile de specialitate la care acestea au fost trimise spre avizare.

Art. 5.- În conformitate cu regulile privind desfășurarea ședințelor Consiliului Local, consilierii locali au posibilitatea să formuleze și să depună amendamente asupra proiectelor de hotărâri.

Art. 6.- Secretarul General al Municipiului Buzău, prin intermediul Direcției de Administrație Publică Locală, va asigura aducerea la cunoştinţă publică a prevederilor prezentei dispoziţii.

         PRIMARUL MUNICIPIULUI BUZĂU,

Constantin Toma

                                                       CONTRASEMNEAZĂ:

                   SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUZĂU,

Eduard Pistol

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!