Administrație

Ședință pe bulevard / Ce mai pun la cale consilierii județeni

Din dispoziția președintelui Petre Emanoil Neagu(FOTO), aleșii locali se reunesc joi, 19 martie, începând cu ora 09:00, pentru a dezbate 40 de proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi a ședinței. Printre acestea se umără rectificări de buget, atribuirea unor licențe de traseu, dar și modificarea numărului de personal, a organigramei și a statului de funcții de la societatea administrată de Consiliul Județean, S.C. „Domenii Prest Serv” S.R.L. Buzău.

Prezentăm, mai jos, proiectele de hotărâre care vor fi supuse aprobării în ședința ordinară din 19 martie 2015:Neagu Em.

  1. Validarea mandatului de consilier judeţean al domnului Ene Dumitru;
  2. Rectificarea definitivă a bugetului propriu al judeţului Buzău pe anul 2014;
  3. Rectificarea definitivă a bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 al Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Buzău;
  4. Rectificarea definitivă a bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 al Centrului Şcolar de Educaţie Incluzivă Buzău;
  5. Rectificarea definitivă a bugetului de venituri şi cheltuieli al Liceului Tehnologic Special pentru Copii cu Deficienţe Auditive pe anul 2014;
  6. Rectificarea definitivă a bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 al Liceului Special pentru Deficienţi de vedere Buzău;
  7. Rectificarea definitivă a bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 al Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Buzău;
  8. Rectificarea definitivă a bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 al Centrului Şcolar de Educaţie Incluzivă Rm. Sărat;
  9. Rectificarea definitivă a bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 al Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău;
  10. Rectificarea definitivă a bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 al Bibliotecii Judeţene „Vasile Voiculescu” Buzău;
  11. Rectificarea definitivă a bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 al Muzeului Judeţean Buzău;
  12. Rectificarea definitivă a bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 al Teatrului „George Ciprian” Buzău;
  13. Rectificarea definitivă a bugetului de venituri şi cheltuieli al Centrului Judeţean de Cultură şi Artă Buzău pe anul 2014;
  14. Rectificarea definitivă a bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău;
  15. Rectificarea definitivă a bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 al Centrului de Integrare prin Terapie Ocupaţională Rm. Sărat;
  16. Rectificarea definitivă a bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 al Camerei Agricole Judeţene Buzău;
  17. Rectificarea I a bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2015 al Muzeului Judeţean Buzău;
  18. Completarea taxelor şi tarifelor de nivel judeţean pentru anul 2015 – Camera Agricolă Judeţeană Buzău şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău;
  19. Completarea şi modificarea Programului de achiziţii publice al Consiliului Judeţean Buzău pe anul 2015;
  20. Aprobarea susţinerii de către Consiliul Judeţean Buzău a activităţii unor cluburi sportive locale conform Legii nr. 69/2000;
  21. Stabilirea nivelului alocaţiei zilnice de hrană pentru consumurile colective din instituţiile publice de asistenţă socială, precum şi pentru copiii şi tinerii cu cerinţe educaţionale speciale;
  22. Aprobarea participării Consiliului Judeţean Buzău în calitate de coorganizator al manifestărilor cultural-artistice “Zilele Buzăului” – Ediţia a XI-a;
  23. Aprobarea parteneriatului dintre Consiliul Judeţean Buzău, Inspectoratul Şcolar Judeţean Buzău şi Colegiul Naţional „Bogdan Petriceicu Hasdeu” pentru organizarea şi desfăşurarea Olimpiadei Naţionale de Astronomie şi Astrofizică, ediţia a XIII a;
  24. Aprobarea protocolului anual – 2015 între Consiliul Judeţean Buzău şi Crucea Alb Galbenă – filiala Buzău;
  25. Aprobarea trecerii din domeniul public al judeţului Buzău în domeniul public al comunelor Glodeanu Sărat şi Glodeanu Siliştea a sistemelor de alimentare cu apă;
  26. Aprobarea documentaţiei tehnico-economice – faza DALI – pentru obiectivul de investiţii „Reabilitarea structurală şi funcţională a Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău”;
  27. Aprobarea Planului anual de acţiune privind serviciile sociale al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău;
  28. Aprobarea colaborării Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Buzău, Centrul Judeţean de Cultură şi Artă Buzău şi o organizaţie neguvernamentală;
  29. Aprobarea participării Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău, în calitate de partener al Asociaţiei „VOX CIVICA” Buzău, la promovarea şi implementarea proiectului „Centru local de economie socială – HELP”, în cadrul Programului de Cooperare Elveţiano-Român;
  30. Aprobarea participării Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău, în calitate de partener al Fundaţiei „Lumina” Brăila, la promovarea şi implementarea proiectului „Centru regional de asistare” în cadrul Programului de Cooperare Elveţiano-Român;
  31. Aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău;
  32. Însuşirea Planului strategic pentru anul 2015 al Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică a Judeţului Buzău;
  33. Revocarea, desemnarea şi validarea unui consilier judeţean ca membru în componenţa Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică a Judeţului Buzău;
  34. Reorganizarea Comisiei paritare pentru formularea propunerilor de atribuire a traseelor cuprinse în Programul judeţean de transport rutier de persoane prin curse regulate;
  35. Atribuirea licenţei de traseu pentru efectuarea transportului public judeţean de persoane prin curse regulate speciale pe traseul Udaţi – Buzău şi retur operatorului de transport SC Parmitrans SRL;
  36. Atribuirea licenţei de traseu pentru efectuarea transportului public judeţean de persoane prin curse regulate speciale pe traseul Vintilă-Vodă – Buzău şi retur, operatorului de transport SC Adi Trans 94 SRL;
  37. Desemnarea Camerei Agricole Judeţene Buzău pentru emiterea avizului consultativ în vederea eliberării atestatului de producător;
  38. Înlocuirea unui reprezentant al Consiliului Judeţean Buzău în Consiliul de Administraţie al Liceului Special pentru Deficienţi de vedere Buzău;
  39. Aprobarea bugetului şi contului de profit şi pierderi la SC Domenii Prest Serv SRL Buzău;
  40. Modificarea numărului de personal,organigramei şi statului de funcţii la SC Domenii Prest Serv SRL Buzău.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button