Politică

Senatorul PSD Laurențiu Țepeluș: „Am semnat inițiativele legislative prin care reparăm nedreptățile din Pachetul 1 de măsuri fiscale”

Senatorul social-democrat Laurențiu Țepeluș a anunțat că a semnat cele trei inițiative legislative depuse de PSD, menite să corecteze o serie de inechități rezultate din Pachetul 1 de măsuri fiscale. Parlamentarul subliniază că aceste propuneri vin în sprijinul categoriilor sociale vulnerabile și al familiilor, dar și pentru a asigura un cadru fiscal echitabil.

Cele trei inițiative legislative vizează eliminarea contribuției la asigurările sociale de sănătate (CASS) pentru veteranii de război, foștii deținuți politici, văduve, persoane cu dizabilități și pentru călugări, precum și pentru mame, ca măsură de sprijin direct pentru familii, dar și introducerea unor deduceri la TVA și la impozitul pe dobândă, pentru a reduce presiunea fiscală asupra populației.

„Fiecare dintre aceste inițiative reprezintă o reparație necesară. O datorie morală și politică față de cei care au suferit, au muncit și au contribuit la dezvoltarea acestei țări,” a declarat senatorul social-democrat.

La aceste propuneri legislative se adaugă și alte măsuri susținute de PSD în Parlament, precum menținerea impozitării multinaționalelor și triplarea impozitelor pentru bunurile de lux, măsuri menite să responsabilizeze marile companii și persoanele cu averi mari.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

3 Comments

  1. Nu înțeleg rațiunea eliminării CASS pentru două categorii:
    1. Văduve? De orice fel? Înțeleg, le-au murit soții, dar ele chiar nu au muncit niciodată? Atunci de unde CASS fără muncă? Dar bărbații văduvi de ce sunt marginalizați?
    2. Călugări??? Ăștia s-au izolat voluntar de societate. De ce are societatea vreo obligație față de ei?
    Tare ciudat mai gândește un profesor. Așa îmi explic și greva lor.

  2. Bă, psd-iștior! Voi sunteți ăia care ați făcut lucrurile din pachetele bolojeniene. Cine nu v-a lăsat să nu le scrieți? Că sunteți a 5-a roată la căruță e altceva, dar nu ne credeți fraieri. Mai aveți o șansă să votați moțiunile sau să plecați din guvernul ăsta antiromânesc.

  3. Nicușor are dreptate. Nu a auzit de nicio grevă pentru că niciun sindicat nu a declanșat așa ceva. Sindicatele vorbesc de boicot, protest, pichetat ceea ce reprezintă altă mâncare de pește, nu au niciun efect juridic și sunt asimilate cu un banal scuipat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button