Politică

Senatorul UNPR, Constantin Popa, colaborare cu patronatele, pentru implementarea „Primului job”

Senatorul buzoian Constantin Popa continuă demersurile pentru evaluarea și implementarea ultimei sale propuneri legislative, denumite generic „Primul job”. La sfârșitul săptămânii trecute, parlamentarul UNPR a avut un prim contact cu președintele Uniunii Naționale a Patronatului Român:
   „Permiteți-mi ca, în numele meu personal și al Uniunii Na­ționale a Patronatului Român, să vă mulțumesc pentru des­chiderea pe care ați manifestat-o față de organizația noastră, acceptând un dialog deschis despre evoluția me­diului de afaceri și posibilitățile de colaborare între Uniunea Națională a Patronatului Ro­mân și Uniunea Națională pentru Progresul popa-lucianRomâniei“, se arată într-o scrisoare către parlamentarul progresist buzoian semnată de Ioan Lucian, președintele Uniunii Naționale a Patronatului Român.
Reamintim că, potrivit unui proiect de lege inițiat de Popa, tinerii din România ar putea să-şi găsească un loc de muncă mai uşor, după ce îşi termină studiile.
Potrivit inițiativei aflate în lucru pe masa senatorului Constantin Popa, salariile tinerilor ar urma să fie subvenţionate de stat o anumită perioadă de timp, 5 ani, până când aceştia vor acumula experienţa necesară accesării unui loc de muncă. Inițiativa va fi depusă la Senat săptămâna aceasta şi ar urma să funcţioneze după un model asemănător cu „Prima Casă” sau „Prima maşină”.
Astfel, angajatorul nu va avea de plătit nimic dacă angajează absolvenţi de liceu, şcoală profesională sau facultate pentru o perioadă de 5 ani, întrucât fondurile vor veni de la bugetul statului. În schimb, salariaţii vor plăti tot ce înseamnă dări către stat, asigurări, impozite şi altele şi vor depune banii într-un fond special creat de guvern. Va fi un fel de rată modică, aşa cum se întâmplă acum la “Prima casă”.
“Tinerii absolvenţi îşi găsesc foarte greu un loc de muncă, uneori se angajează şi după un an de căutări, întrucât li se spune că nu au experienţă. Prin proiectul de lege propunem ca angajatorii să fie finanţaţi de la buget pentru a putea plăti salariile tinerilor, care, la rândul lor, achită toate dările către stat. Astfel se va crea un cadru contractual uniform care să respecte limite salariale convenabile, plus o legătură directă între competenţele tinerilor şi locul de muncă oferit. În acest fel, tinerii capătă experienţă, plătesc asigurări, nu se mai dau bani degeaba de la fondul de şomaj, iar banii circulă în piaţă”, a precizat senatorul UNPR Constantin Popa.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!