Ieri, curtea Școlii Gimnaziale „Tache și Ecaterina Tocilescu” Vintilă Vodă a găzduit un șezătoare cât o sărbătoare culturală a întregii zone. Gândită ca un eveniment de lansare a Ansamblului folcloric „Mlădițe vintilene”, activitatea a avut impactul și complexitatea unui mare eveniment, la care au contribuit profesori, copii și părinți, artiști, membri ai administrației locale, prieteni și parteneri ai Școlii Vintilă Vodă.
Evenimentul a început puțin după ora 12:00, în curtea școlii din Vintilă Vodă, într-un decor rustic și o atmosferă plină de entuziasm. Gazda șezătorii a fost cunoscuta interpretă de muzică populară Claudia Colniceanu, o fiică a comunei, îndrăgostită iremediabil de plaiurile vintilene.
Părintele profesor Liviu Pârlog a vorbit apoi despre importanța colaborării dintre diversele organizații pentru promovarea culturii și tradițiilor locale. Directorul Școlii Gimnaziale Vintilă Vodă le-a mulțumit reprezentanților Fundației Comunitare Buzău, care au ajutat școala să obțină finanțare pentru proiectul achiziționării de costume populare.
Apoi, timp de două ore, scena a fost ocupată pe rând de diverse grupuri și artiști, fiecare aducând o contribuție unică la frumusețea spectacolului folcloric. Program artistic a fost deschis de Mircea Micu, urmat de Ansamblul vocal al Școlii Vintilă Vodă, Andreea și Cristi Micu, Sandu Denisa, Enică Daria și Andreea Murgoci.
De asemenea, Ansamblul de tradiții și obiceiuri Mânzălești și Ansamblul de dansuri populare „Mlădițe vintilene” au încântat audiența cu dansuri și obiceiuri tradiționale.
Pe lângă programul artistic, evenimentul a inclus și o secțiune gastronomică, în cadrul căruia s-au gătit bucate tradiționale: trochitură și ciorbă de miel, bulz ciobănesc și plăcintă cu brânză.
„Atelierul gastronomic a atras atenția tuturor participanților. Cu multă pricepere și dragoste, voluntarii noștri au pregătit bucate tradiționale delicioase: bulz ciobănesc pe jar, borș de miel, miel la ceaun și păscuțe.
Ne arătăm gratitudinea față de domnii Vali Burlacescu, Liviu Ioniță, Nicu Draghia, Vasilică Horhocea, Ștefan Spoială, față de doamnele de la Cantina Parohiei Vintilă-Vodă și față de colegele noastre dragi: Dănuța Horhocea, Simina Stănescu, Stuparu Lenuța, Cristea Sofița și Liliana Antemir.”, au transmis reprezentanțiii școlii pe pagina de Facebook.
De altfel, ieri a avut loc și lansarea cărții „Povestiri cu gust de… altădată”, scrisă de trei dintre profesorii școlii, care au cules și povestit vechi rețete gastronomice tradiționale.
Odată pus început bun acestui frumos proiect, reprezentanții școlii au precizat că vor continua să organizeze evenimente menite să celebreze tradițiile și folclorul.
Proiectul dotării Ansamblului folcloric „Mlădițe vintilene” cu costume populare este finanțat prin Programul Cercul de Donatori Buzău, ediția a-V-a, sprijinit de TFN – The Funding Network și The Frederick Mulder Foundation, implementat la nivel local de Fundația Comunitară Buzău.
FOTO/VIDEO: