Știrile zilei

Simona Stancu și Cristian Alexandru, Cetățeni de Onoare ai județului Buzău

În ultima ședință ordinară din acest an, consilierii județeni au adoptat proiectul de hotărâre prin care arbitrul de handbal Simona Raluca Stancu și fostul portar al echipei Gloria Buzău, Cristian Alexandru, primesc distincția de Cetățean de Onoare al județului Buzău.

Din păcate, în cazul lui Cristian Alexandru, care s-a stins din viață în 2007, la 54 de ani, distincția a fost acordată post-mortem. Președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu a declarat că acordarea acestui titlu post-mortem fostului portar al echipei Gloria Buzău, Cristian Alexandru reprezintă un gest de reparație morală față de performanțele și dăruirea de care acesta a dat dovadă de-a lungul carierei sale:

Practic am făcut așa o reparație morală unui mare sportiv, Cristian Alexandru pe care am avut onoarea să-l cunosc personal. Pe lângă faptul că a fost un mare sportiv, el a fost și un bun dascăl, a fost profesor ca și meserie. Este unul dintre oamenii care au contribuit la două promovări ale echipei de fotbal Gloria Buzău.”, a declarat președintele Consiliului Județean.

La eveniment, cea care a primit placheta a fost soția lui Cristian Alexandru. Vădit emoționată, aceasta a mulțumit reprezentanților instituției pentru faptul că activitatea și numele soțului său nu au fost uitate.

Prezentă la eveniment fost și Simona Raluca Stancu, una dintre  puținele femei arbitru ce reprezintă România la competițiile internaționale. Ea și-a făcut recent debutul la un turneu final de senioare, arbitrând de altfel, la Campionatul European de Handbal Feminin care a avut loc în Franța.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!