Știrile zilei

Situație critică la Spitalul Județean. Ambulanțele așteaptă în curte și câte 10 ore

Blocaj fără precedent la SJU Buzău. Salvările sunt ținute pe loc, cu pacienți înăuntru. Secția UPU e plină, Gârlași nu mai are locuri, iar la ATI se dă o luptă aprigă pentru supraviețuire...

Presiune uriașă, pe umerii cadrelor medicale buzoiene, dar mai ales pe angajații Serviciului de Ambulanță Județean Buzău. Din cauza lipsei de locuri din spital, șoferii și asistenții ambulanțelor stau și câte zece ore în curtea de la UPU, iar pacienții așteaptă înăuntru eliberarea unui loc. Cei mai mulți dintre ei sunt dependenți de oxigen.

Potrivit managerului SJU Buzău, Claudiu Damian, situația a devenit critică în ultimele săptămâni, odată cu creșterea numărului de infectări. Paturile de la UPU, ATI, Infecțioase, PNF și secțiile tampon de la spitalul din Micro XIV s-au ocupat rapid, ajungându-se în situația de a ține câte cinci-șase ambulanțe în curte, cu pacient înăuntru.

Containerele din curtea spitalului sunt și ele pline cu pacienți, în timp ce alți suspecți de COVID-19 staționează în UPU, în așteptarea diagnosticului de la DSP.

Directorul spitalului spune că situația este fără precedent. Un număr mare de confirmări s-a înregistrat și în vara anului trecut, însă diferența este că, acum, cei mai mulți pacienți sunt dependenți de oxigen. Vârsta celor internați a scăzut și ea: „Aproape toți pacienții confirmați care ajung la noi au nevoie de oxigen. Începând de la pacienții de 30-40 de ani până la cei mai în vârstă, aproape toți vin cu saturație scăzută și dificultăți de respirație, având nevoie urgentă de oxigen.”, spune managerul spitalului, Claudiu Damian. (foto)

  • În orele petrecute în ambulanță, pacienții nu au unde să meargă la toaletă, dar – oricât de cinic ar suna – acesta ar fi ultima problemă; mulți dintre ei sunt dependenți de oxigen și duc o adevărată luptă cu secundele..

Cele optsprezece locuri din containerele amplasate în curtea UPU sunt pline și ele. La fel și ambulanțele SAJ, care staționează cu pacient înăuntru câte opt-zece ore. Echipajele sunt ținute pe loc pentru că nu au unde lăsa pacienții, în timp ce alte urgențe – accidente rutiere sau de muncă, pacienți inconștenți – trebuie să aștepte, deoarece SAJ nu are mașini libere.

Directorul spitalului buzoian spune că soluția ar fi încă un spital în care să fie tratați pacienți infectați cu coronavirus. Potrivit acestuia, în acest moment există discuții avansate cu DSP pentru transformarea Spitalului Orășenesc Nehoiu în spital COVID.

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp. Vă mulțumim!

2 comentarii

Dă-i un răspuns lui io Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button