Știrile zilei

Șoferiță din Buzău, decedată pe Șoseaua Spătarului

O femeie în vârstă de 77 de ani și-a pierdut viața, vineri după-amiază, într-un accident rutier produs pe Șoseaua Spătarului din municipiul Buzău. 

Potrivit datelor poliției, a fost vorba despre o coliziune între două autovehicule conduse pe direcția Spătaru către Buzău, de către două șoferițe în vârstă de 77 și, respectiv, 27 de ani, ambele din municipiul Buzău.

În urma impactului, a rezultat avarierea unui al treilea autoturism, care s-ar fi aflat staționat in afara părții carosabile.

Accidentul s-a soldat cu decesul șoferiței de 77 de ani.

Este posibil ca femeia să fi suferit un infarct la volan, însă cauza exactă a morții va fi stabilită în urma necropsiei.

În cauză se va întocmi dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button