Din Buzău

Șoferul care a ucis-o pe Anca, tânăra de 36 de ani, a ajuns DUPĂ GRATII

Pericol public. Așa este considerat bărbat de 44 de ani care, după ce s-a urcat băut la volan, a efectuat o depășire periculoasă și a spulberat mașina condusă de Anca Voica, o tânără învățătoare de 36 de ani, din Pătârlagele. Șoferul a fost introdus în arestul IPJ, fiind cercetat pentru ucidere din culpă.
Totul s-a întâmplat miercuri seară, pe DN 10, la ieșire din localitatea Pătârlagele. Potrivit anchetei efectuate la fața locului, un șofer aflat laV volanul unui autoturism marca Volvo, care circula dinspre Brașov înspre Buzău, a încercat să efectueze o depășire neregulamentară într-o curbă, moment în care a pătruns pe contrasens și a izbit Dacia 1310 condusă de Anca.
Impactul a fost atât de puternic, încât mașina femeii aproape că s-a rupt în două, bucăți din caroserie fiind împrăștiate pe o rază de câteva zeci de metri. Lovitura puternică a contorsionat fiarele, femeia de 36 de ani rămânând încarcerată în mașină. Alături, fiica ei de numai șapte ani, a suferit răni și a fost transportată cu o ambulanță la Spitalul Județean de Urgență Buzău.
Din păcate, pentru tânăra învățătoare, rănile suferite au fost prea grave pentru ca ea să mai poată fi salvată. Deși s-au chinuit zeci de minute să o readucă la viață, medicii care au efectuat resuscitarea au fost nevoiți să declare decesul.
Șoferul vinovat a fost reținut, după care a fost prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă. În acest sens, IPJ Buzău a remis un comunicat de presă:
”Din primele cercetări efectuate de echipa operativă la faţa locului a rezultat că în timp ce conducea un autoturism din direcţia Brașov către Buzău, un bărbat de 44 de ani din Pătârlagele ar fi efectuat manevra de depăşire a mai multor autovehicule pe un sector de drum în curbă, a Accident DACIEîncălcat marcajul axial simplu continuu și a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un autoturism ce era condus de către o femeie de 35 de ani din Pătârlagele.
Din accident a rezultat decesul conducătoarei auto și rănirea unei minore în vârstă de 7 ani, care se afla în aceeași mașină.
Bărbatul de 44 de ani a fost testat alcoolscopic iar aparatul etilotest a indicat o concentrație alcoolică de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat motiv pentru care i-au fost prelevate mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, bărbatul de 44 de ani a fost reținut de polițiști sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă. În cauză s-a întocmit dosar penal cercetările fiind continuate de către poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier”, se arată în comunicatul remis de IPJ Buzău.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button