Știrile zilei

Șoferul unui microbuz școlar, prins băut la volan

La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii au desfășurat o amplă acțiune de verificare în rândul șoferilor de microbuze școlare. Ceea ce au descoperit oamenii legii într-unul dintre cazuri este cu adevărat alarmant.

Vineri dimineață, microbuzul școlii din Pietroasele a fost oprit în trafic de polițiști chiar în timp ce ducea elevii către unitatea de învățământ. Oamenii legii l-au pus pe șofer să sufle în fiolă și au constatat că acesta consumase alcool.

În contextul controalelor autovehiculelor destinate transportului școlar, poliţiştii au oprit în trafic un microbuz din categoria vizată şi au procedat la verificări specifice. În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat în cazul şoferului o alcoolemie de 0,14 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şoferului i-a fost reţinut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce.”, anunță IPJ Buzău.

Săptămâna trecută, poliţiştii rutieri au oprit pentru control în trafic maşinile special destinate transportului elevilor şi au verificat legalitatea tuturor documentelor. Totodată, reprezentanţii poliţiei rutiere au reinstruit conducătorii de autovehicule cu privire la respectarea legislaţiei rutiere şi adoptarea unei conduite preventive, în timpul deplasării pe drumurile publice.

Au fost controlate peste 100 de autovehicule, dintre care 24 destinate transportului şcolar. Au fost legitimate 253 de persoane, în cazul a 97 dintre acestea fiind efectuate verificări suplimentare.”, se arată într-un comunicat de presă remis de IPJ Buzău.

Totodată, polițiștii au verificat și barurile și sălile de jocuri din preajma unităților de învățământ, dar au stat cu ochii și pe elevi. Unii dintre tineri, deși ar fi trebuit să fie la cursuri, se aflau în localurile din apropierea școlii.

Poliţiştii de ordine publică au efectuat verificări la 36 de societăţi comerciale (baruri, restaurante, cluburi, săli de jocuri electronice), pentru a stabili, în principal, dacă sunt respectate prevederile legale referitoare la interdicţia de a servi minorii cu băuturi alcoolice, angajaţii şi administratorii unităţilor respective fiindu-le prelucrate prevederile legislative în domeniu. Poliţiştii au depistat 12 elevi care absentau de la cursuri nejustificat, context în care au fost întocmite informări către conducerea unităţilor de învăţământ.”, se mai arată în comunicatul de presă.

Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 37 de sancţiuni contravenţionale cu o valoare totală de 7800 lei.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!