Știrile zilei

SONDAJ: Ce vor buzoienii?

Campania “Alege Prioritățile Orașului Tău”, cea mai mare campanie de consultare publică din țară pe tema dezvoltării urbane,  a ajuns la peste 80.000 de răspunsuri primite de la cetățenii din toată țara. „Reporter Buzoian a contribuit, alături de alte publicații, la livrarea unui număr de 4.749 de răspunsuri în orașul Buzău.

„Cu sprijinul Reporter Buzoian, Buzău ocupă locul 8 ca număr de răspunsuri primite din partea cetățenilor. Primele 3 proiecte alese ca cele mai importante de către cetățenii din Buzău până în acest moment sunt: 1. Construcția centurii Buzău Est, 2. Transformarea unei părți a aeroportului militar de la Boboc în aeroport civil, cu facilități pentru transportul atât de persoane, cât și cargo și 3. Drumul Expres Siret (Ploiești – Buzău).”, transmit inițiatorii campaniei.

Așadar, locuitorii Buzăului plasează în topul nevoilor actuale construcția de șosele, un deziderat atât de clamat în ultimii 30 de ani, dar tot atât de puțin atins.

Trebuie spus că buzoienii mai pot alege prioritățile orașului până pe 22 martie 2019.

„Cetățenii din Buzău sunt invitați să se implice în ierarhizarea proiectelor strategice pentru comunitatea noastră până pe 22 martie accesând acest chestionar: https://kwiksurveys.com/s/E7k9AFsk. Detalii găsiți pe www.facebook.com/Prioritățile.Orașului.Tău și pe site-ul web al inițiativei: www.prioritatileorasuluitau.ro.”

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!