Știrile zilei

„Soția mea e pozitivă, dar pe mine nu vor să mă testeze”

REPORTER BUZOIAN răspunde întrebărilor venite din partea cititorilor. Ieri, un buzoian ne-a întrebat despre posibilitatea de a face testul pentru coronavirus la spital:

Î: Ce trebuie să fac dacă vreau să mă testez pentru coronavirus?

R: Există două variante de a face testul pentru coronavirus:

VARIANTA 1: Ai simptome specifice (febră, tuse seacă, dureri în gât, dureri de cap, oboseală etc.) și suni la DSP, cerând să fii testat. Este singura modalitate în care Direcția de Sănătate Publică va accepta să te testeze. Vei mai fi testat, dar nu la cerere, dacă vei ajunge la Spitalul Județean de Urgență Buzău pentru internare.

Ca să vă faceți o idee, un cititor ne-a povestit că soția acestuia s-a infectat cu COVID. A fost testată pozitiv de DSP, care a obligat-o să rămână 14 zile în izolare. În aceeași locuință a fost nevoit să se izoleze și soțul, care s-a infectat la rândul său, dar care NU a fost testat de DSP. Sunând la această instituție, bărbatul a aflat că are obligația de a sta izolat, dar că nu este nevoie să fie testat.

VARIANTA 2: Vă programați la unul dintre cabinetele private care efectuează teste pentru coronavirus (Synevo, Regina Maria). Costă 200 de lei, iar rezultatul vine în aproximativ 48 de ore.

Marți, la spitalul din Buzău au ajuns 600 de teste rapide pentru depistarea Covid-19, dintre cele 43.000 de teste oferite de Ministerul Sănătății. În paralel, S.J.U. Buzău a achiziționat 300 de teste rapide, fiind în licitație pentru achiziționarea a până la 5000 de teste. Testele rapide antigen sunt destinate pacienților care prezintă simptomatologie medie și gravă, cu prioritate cei care vor fi internați în spital.

Dacă testul iese pozitiv la un pacient, acel pacient va fi testat si prin procedura RT-PCR, care certifică pozitivarea prin buletinul de analiză. Rezultatul acestui tip de test iese în 10-20 de minute, iar gradul de acuratețe este de peste 90%.

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp. Vă mulțumim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button