Din Buzău

Spectacol pe cer, în această noapte

Astronomii spun că fenomenul poate fi observat cel mai bine din locurile cu cer curat, ferit de luminile orașului. Dacă orășenii vor vedea 10-20 de meteori pe oră, buzoienii din zonele rurale pot vedea circa 100 de meteori în 60 de minute.
Ca de obicei, în luna august își face apariția curentul de meteori Perseide. Denumite după constelația din care par a veni, Perseidele reprezintă Meteoritiunul dintre numeroasele roiuri de meteori activi într-un an. Perseidele sunt mai cunoscute, însă, pentru că este perioada concediilor și a vacanțelor, perioada din an când oamenii petrec mai mult timp sub cerul liber.
Pentru Perseide, perioada de activitate este între 17 iulie și 24 august. În această perioadă se pot observa, pe lângă meteorii ce nu aparțin unui curent (sporadici), și meteori ce par că vin din constelația Perseus. Perioada de vârf a curentului va veni cândva în noaptea de 12 spre 13 august după ora 22.00, ora României.
Cel mai bun interval de observare este după miezul nopții până dimineața. Orice meteor a cărui traiectorie inversă ajunge în constelația Cassiopeia (între Cassiopeia și Perseu) este o „perseidă”. Pentru a vedea meteori nu este nevoie de un instrument astronomic, tot ce ne trebuie fiind ceva pe care să stăm întinși – un sac de dormit sau un șezlong – și îmbrăcăminte groasă, deoarece nopțile de august sunt destul de răcoroase.

1

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!