Educaţie

Studii în Marea Britanie pentru elevii buzoieni: Evenimentul la care afli totul

Continuarea studiilor universitare în afara granițelor țării este acum la îndemâna oricărui licean. Numai anul acesta, zeci de absolvenți din Buzău austudenti ANGLIA optat pentru o universitate din vest, mai ales că, în unele țări membre UE, taxa de studii este achitată de stat și returnată, ulterior, de absolvent, după ce devine angajat.
Amfiteatrul Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Buzău va deveni marți, începând cu ora 17:00, centrul discuțiilor dintre tineri despre oportunitățile de studiu în afara granițelor țării, în special, în Marea Britanie.  Organizată de către Consiliul Național al Elevilor, în parteneriat cu reprezentanți ai Fundației Study Abroad Advising Center, întâlnirea va reuni participarea a zeci de tineri din liceele buzoiene, interesați de un parcurs educațional într-o universitate străină.
Evenimentul de marți oferă tinerilor informații despre întregul proces de învățământ din școlile din Marea Britanie, începând cu posibilitățile de obținere a unei burse de studiu, trecând prin cerințele academice, viața studențească, coturile și nivelul de trai și sfârșind cu obținerea unui job pe perioada studiilor.
La întâlnire sunt așteptați nu numai elevi, ci și directori de școli, consilieri educativi, profesori, părinți și reprezentanți ai mass-media.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button