„Surpriza” dintr-un camion oprit de polițiști pe un drum din Buzău
Norocul unui cetățean grec s-a terminat, ieri pe un drum din județul Buzău, când polițiștii l-au oprit în trafic pentru control. În camionul său, oamenii legii au descoperit peste 2,5 milioane de țigarete.
Într-un comunicat de presă al IPJ Buzău se arată că acțiunea a avut loc ieri, 24 august, când un cetățean grec în vârstă de 53 de ani a fost oprit pentru control. În spatele unor cutii cu pește congelat, surpriză:
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Buzău, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, au documentat activitatea infracțională a doi bărbați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă și deținere de țigarete în afara unui antrepozit fiscal, fără a fi marcate, marcate necorespunzător sau cu marcaje false, peste limita de 10.000 țigarete.
În urma activităților specifice desfășurate, la data de 24 august a.c., polițiștii au depistat și au oprit în trafic un camion condus de un bărbat de cetățenie greacă, de 53 de ani, în interiorul căruia au fost descoperite 2.560.000 de țigarete, fără timbre de marcaj fiscale emise de autoritățile române, disimulate în spatele unor paleți conținând mai multe cutii de pește congelat.”
În aceeași zonă, mai arată IPJ Buzău, a mai fost interceptată o altă autoutilitară, condusă de un cetățean român, de 30 de ani, în habitaclul căreia au fost descoperite 777.720 de țigarete cu timbre de marcaj emise de autoritățile din Republica Moldova, ascunse în spatele unor cutii cu încălțăminte.
- Prejudiciu de peste 3,3 milioane de lei
În momentul interceptării, persoanele cercetate nu au putut justifica legalitatea deținerii și transportării țigaretelor.
Țigaretele descoperite au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor, prejudiciul fiind estimat la 3.310.200 de lei.
În urma materialului probator administrat, polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Buzău au dispus reținerea celor doi bărbați, pentru 24 de ore.
Astăzi, persoanele urmează a fi prezentate unității de parchet competente, cu propunere de sesizare a instanței, în vederea arestării preventive.
Activitatea a beneficiat de sprijinul luptătorilor de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale al Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Buzău și reprezentanților Autorității Vamale Române.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.„, se mai arată în comunicatul de presă al IPJ Buzău.