Știrile zilei

SURSE: Fratele fostului deputat PNL Gabriel Avrămescu, candidatul AUR la șefia Consiliului Județean Buzău

Alianța pentru Unirea Românilor ar urma să trimită în lupta electorală pentru șefia Consiliului Județean Buzău un deputat de Prahova. Este vorba despre fratele fostului deputat PNL de Buzău, Gabriel Avrămescu, actualmente titularul unui post de vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară.

Potrivit Șansa News, AUR îl va trimite în bătălia electorală din decembrie pe deputatul Ștefan Avrămescu, parlamentar de Prahova. Anunțul oficial ar urma să vină în cursul zilei de miercuri, când va fi organizată o conferință de presă.

Ștefan Avrămescu are 36 de ani și este născut la Chiojdu, iar până în prezent a lucrat în domeniul comunicării, atât în zona privată, cât și în cea publică.

Cel dintâi candidat anunțat pentru șefia Consiliului Județean Buzău a fost Marcel Ciolacu, fost premier și președinte PSD.

Alegerile locale parțiale vor avea loc pe data de 7 decembrie, când buzoienii vor vota viitorul președinte al Consiliului Județean Buzău, iar bucureștenii, pe vitorul primar general.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button