Economic

Surse IPJ BUZĂU: Ce „a uitat” să facă, vreme de cinci ani, o patroană din Cislău

O patroană de în vârstă de 52 de ani, din Cislău, riscă pedeapsa cu închisoarea, după ce polițiștii au descoperit că, vreme de cinci ani, a desfășurat tranzacții, „uitând” să le înregistreze în documentele contabile.facturi-fictive-680x365
În urma analizării materialului probator administrat de polițiștii de investigare a crimi­nalității economice, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău a dispus, marți, începerea urmăririi penale față de o femeie de 52 de ani, din localitatea Cislău, administrator al unei societăți ce are ca principal obiect de activitate „comercializarea cu legume și fructe” sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.
„Cea în cauză este bănuită că, în perioada august 2009 – februa­rie 2014, ar fi efectuat mai multe tranzacții comerciale cu legume și fructe, pe care însă nu le-a înregistrat în documentele de  evidență contabilă, în acest mod fiind prejudiciat bugetul de stat cu suma totală de 418.470 lei.”, se arată în comunicatul remis de IPJ Buzău.
Polițiștii de investigare a criminalității economice continuă cercetările și întreprind activități în vederea recuperării prejudiciului.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!