Sute de buzoieni la UPU, în prima și a doua zi de Paște

Mâncarea și alcoolul în exces le-au făcut zile grele multor buzoieni, în perioada pascală, după cum informează reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Buzău.
Potrivit SJU, numai în prima zi de Paște, la U.P.U.-SMURD s-au înregistrat 161 de prezentări. Luni, în cea de-a doua zi de Paște, numărul prezentărilor a crescut, fiind înregistrate 240 de cazuri.
Cazuistica a fost diversă: de la colici abdominale și colici biliare, pe fondul consumului produselor specifice de Paște, la traumatisme, plăgi, arsuri, entorse.
Ca în fiecare an, s-au prezentat și persoane aflat în stare de ebrietate, pe fondul consumului excesiv de alcool. Toți pacienții au beneficiat de îngrijiri medicale de specialitate.
În ziua de Paște, la Maternitatea Buzau s-a înregistrat o naștere. Este vorba despre un băiețel cu greutatea 4.260 de grame, născut prin cezariană.