Știrile zilei

Tânăr drogat, găsit inconștient într-un parc din Buzău!

Oamenii legii atrag atenția că s-au înmulțit cazurile de consum de etnobotanice, marijuana și amfetamine.

În cursul zilei de ieri, polițiștii locali buzoieni aflați în misiune în zona părculețului de la Casa Albă au observat un tânăr întins pe o bancă. În  momentul în care s-au apropiat de acesta, oamenii legii au constatat că băiatul este inconstient, incoerent si nu poate da detalii despre identitatea și prezenta sa în zonă.

Avand în vedere starea tânărului, polițiștii au solicitat la fata locului un echipaj al SAJ. Ambulanța l-a transportat pe băiat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Judetean Buzău pentru ingrijiri medicale.

„În urma recoltării probelor biologice s-a stabilit ca tânărul consumase alcool și substanțe interzise: marijuana si amfetamine. Atragem atentia ca este al doilea caz grav depistat  de catre politistii locali in aceasta lună”, au transmis reprezentanții Poliției Locale.

Polițiștii locali care l-au salvat pe tânăr executau serviciul în civil. Începând de luna această, mulți dintre oamenii legii au decis să lucreze sub acoperire pentru a sancționa cât mai multe fapte antisociale.

 

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!