Știrile zilei

Tânăr militar din Buzău, mort într-un grav accident de motocicletă

Tragedie în comuna buzoiană Măgura, unde un tânăr în vârstă de 26 de ani, din localitate, și-a pierdut viața în urma unui grav accident de motocicletă.

Accidentul care a curmat viața tânărului s-a produs sâmbătă, în jurul orei 20:00, pe drumul național 10 Buzău-Brașov, în localitătea Măgura. Dinamica accidentului urmează a fi stabilită de anchetatori, însă, neoficial, se vorbește despre o posibilă depășire urmată de o pătrundere a motocicletei pe contrasens, unde a avut loc impactul cu un autoturism.

De aici, motocicleta ar fi fost proiectată într-o altă mașină, care circula din spate.

Din primele date de la fața locului a reieșit că este vorba despre o coliziune între o motocicletă condusă pe direcția Brașov către Buzău, de un tânăr de 26 de ani, din Măgura, și un autovehicul condus din direcția opusă, de un bărbat de 38 de ani, din Prahova.

Foto: Lucian V.

Accidentul s-a soldat cu decesul tânărului de 26 de ani. În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.” este informarea Inspectoratului de Poliție Județean Buzău.

Tânărul provenea dintr-o familie extrem apreciată în comunitatea din Măgura și era descris de cei care l-au cunoscut drept un tânăr liniștit și respectuos. Era ofițer în cadrul unei unități militare și împărtășea o mare pasiune pentru motociclete.

Pe pagina sa de Facebook au apărut deja mesaje în care apropiații îi deplâng dispariția:

”Nu pot să cred, Cosmin, că ai plecat așa devreme într-o lume mai bună. Dumnezeu te-a iubit atât de mult, încât te-a chemat la El! Însă în urma ta ai lăsat multe lacrimi și durere! Drum lin spre cer, Cosmin! Dumnezeu să te odihnească în pace! Condoleanțe familiei îndurerate și putere pentru a depăși aceste momente cumplite! 😢😥😭 scrie pe Facebook Alina Antofie, fosta sa profesoară.

„Nu credeam că va veni vreodată ziua în care voi fi nevoit să îmi iau rămas-bun de la un om alături de care am crescut. Am fost colegi din grădiniță până în clasa a VIII-a, iar o parte din copilăria mea poartă și amintirile cu tine. Încă îmi este greu să accept că ai plecat atât de devreme. Viața este atât de fragilă, iar uneori ne ia oameni pe care nu am fi crezut că îi vom pierde atât de curând. Îți mulțumesc pentru anii frumoși ai copilăriei, pentru amintirile care vor rămâne mereu vii și pentru faptul că ai făcut parte din povestea mea. De astăzi, nu vei mai fi doar un coleg din copilărie, ci o amintire pe care o voi purta mereu în suflet. Drum lin, prieten drag. Dumnezeu să te odihnească în pace. Nu te vom uita niciodată 😥😥 Condoleanțe familiei îndurerate 😭 ” este mesajul de rămas-bun al unui tânăr care a postat și fotografia de mai sus.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button