Știrile zilei

Tânăr motociclist din Buzău, spulberat de un taxi pe Unirii

Un tânăr în vârstă de 18 de ani, din Buzău, a ajuns la spital cu multiple leziuni după ce motocicleta pe care o conducea s-a înfipt într-un taxi al cărui șofer a întors pe linie dublă continuă, fără să se asigure.

Accidentul a avut loc azi-noapte, în jurul orei 00:30, în zona Unirii Sud. Tânărul Vlad C., vicecampion european la motociclism, rula dinspre centru înspre Calea Eroilor în momentul în care șoferul unui taxi i-a întors brusc în față. Cu toată experiența sa, băiatul nu a mai putut evita impactul, motorul său izbind taximetrul în portiera din dreapta spate.

Vlad a fost aruncat de pe motor, suferind multiple leziuni în cădere. El a preluat de un echipaj SMURD și dus de urgență la UPU, unde medicii urmează să decidă dacă îl vor trata aici sau dacă se impune transferarea sa la București.

Primele date arată că vina îi aparține șoferului de taxi, care a întors pe linie dublă continuă și nici măcar nu s-a asigurat înainte de a efectua această manevră imprudentă. Pe numele său va fi deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Din primele cercetări a reieşit că în timp ce se deplasa cu motociclul pe direcția Bulevardul Unirii către Calea Eroilor, un tânăr în vârstă de 18 ani, din Buzău, a intrat în coliziune cu un autoturism condus pe acel sens de mers, de către un buzoian de 58 de ani, care ar fi efectuat un viraj la stânga.

Accidentul s-a soldat cu rănirea tânărului de 18 ani care a fost preluat de ambulanță și transportat la spital pentru îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.”, este mesajul din această dimineață al polițiștilor.

Traficul pe Unirii a fost blocat pe durata cercetărilor. La fața locului s-au strâns zeci de tineri și locatari din zonă, treziți din somn de bubuitură.

Dacă videoclipul nu funcționează, apăsați AICI.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

2 Comments

  1. Poate vom vedea mai multe masini de militie in patrulare, nu? Sau ce rost are sa iesim din birou, de la AC, afara in caldura…

  2. Taximetriștii din Buzău , nu cunosc legislația rutieră mai deloc . De cele mai multe ori încurcă traficul și sunt agresivi . Poate măsura impunerii unor camere de bord pentru desfășurarea activității ar rezolva multe probleme

Dă-i un răspuns lui Radu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!