Știrile zilei

Tânăr din Buzău, reținut pentru conducere fără permis și fugă de la locul accidentului

Un buzoian în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore după ce a provocat un accident rutier soldat cu rănirea unu minor. Tânărul nu poseda permis de conducere, iar după producerea accidentului a fugit de la fața locului.

Accidentul de circulaţie s-a produs miercuri, 22 mai, pe strada Răchitei din municipiul Buzău. Din primele verificări efectuate de echipa operativă la faţa locului, a reieşit că un minor în vârstă de 6 ani, care se deplasa cu bicicleta pe strada Pasajului, la intersecţia cu strada Răchitei nu a respectat semnificaţia indicatorului Oprire şi a pătruns în intersecţie fără să se asigure, împrejurare în care a fost accidentat de o autoutilitară al cărei conducător auto a părăsit locul faptei imediat după producere.

Minorul a fost transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate. Pentru că starea se agrava de la o oră la așta, copilul a fost trimis la un spital din capitală.

În urma investigaţiilor efectuate, la câteva ore de la producerea accidentului, poliţiştii au depistat un tânăr de 18 ani din Buzău cu privire la care s-a stabilit că ar fi condus maşina la momentul producerii accidentului.

În urma testării alcoolscopice s-a stabilit că tânărul nu consumase băuturi alcoolice. Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date a reieşit că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Tânărul a fost reţinut de poliţişti pentru o perioadă de 24 de ore. În cauză s-a întocmit dosar penal, iar poliţiştii continuă cercetările.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

One Comment

  1. La puscarie cu el si proprietaru autoturismului , vina o are chiar părinții pentru ca permite să facă aceste lucru punînd în pericol viețile tuturor , acești romii sînt foarte josnici si foarte aroganți dacă le aduci la cunoștință că face ceva rau aceștia sar la gîtul tau sa te bată, asa ca acesti nu merită să fie iertați puscarie maximă pentru ca acest lucru il făcea de ani de zile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!