Știrile zilei

Tânără de 24 de ani, moartă în accident

O tânără în vârstă de 24 de ani s-a stins, azi-dimineață, la Spitalul Județean de Urgență Buzău, la câteva ore după ce a fost implicată în tragicul accident produs aseară la trecerea la nivel cu cale ferată de pe DN 2B, în Bâlhacu. Tânăra se afla în stare critică pe secția Terapie Intensivă a spitalului buzoian.

Gălățeanca de 24 de ani se afla pe locul din față al microbuzului, chiar lângă șofer, în momentul în care trenul i-a izbit violent, târându-i 200 de metri pe șine. Șoferul nu s-a asigurat corespunzător, iar muzica din mașină l-a împiedicat să audă semnalele acustice de la trecerea la nivel cu cale ferată.

Bilanțul actualizat al tragediei de aseară este de patru morți și doisprezece răniți, mulți dintre aceștia fiind tineri de până în 30 de ani. Doi bărbați decedați, de 24 și, respectiv, 36 de ani, sunt din comuna vrânceană Nereju. Celelalte două victime – o femeie de 68 de ani și tânăra de 24 de ani –  sunt din județul Galați.

  • Șoferul, în stare critică.

Conducătorul microbuzului se află internat la Spitalul Județean de Urgență Buzău, în stare gravă. El este un fost polițist la posturile de poliție de pe Valea Rîmnicului, care, după ieșirea la pensie, a început să lucreze ca șofer transport de persoane. Originar din Dumitrești, bărbatul făcea frecvent curse în străinătate.

Aseară, victimele se întorceau din Germania şi fuseseră preluate de un microbuz la Oradea pentru a fi duse acasă, în localităţi din sud-estul ţării.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button