Știrile zilei

Târgul Expofashion, ediția de toamnă-iarnă, sosește în Buzău

Buzoienii sunt din nou invitați la shopping. Zilele acestea, în municipiu se desfășoară târgul ExpoFashion, eveniment ce are loc în parcarea Penny Market de pe Unirii Nord.

Târgul organizat în parcarea Penny are o lungă tradiție și reunește producători de îmbrăcăminte, încălțăminte, marochinărie și articole textile. Pentru că atrage mereu clienți dornici să cumpere la prețuri mai mici decât cele din magazine, târgul a sosit din nou la Buzău și va rămâne aici între 30 octombrie și 3 noiembrie 2024.

Târgul funcționează în locația deja cunoscută: parcarea Penny Market din Unirii Nord, aproape de intrarea în Galleria Mall. Cei peste treizeci de comercianți vând, la prețuri de producător, încălțăminte din piele, haine articole vestimentare de calitate, produse în România, haine de blană, lenjerie, precum și accesorii vestimentare.

Din experiența anilor trecuți, organizatorul a învățat că buzoienii preferă încălțămintea de calitate, produsă în fabricile românești:

„Vindem foarte bine încălțămintea din piele. Buzoienii preferă să cumpere, de pildă, pantofi de calitate, făcuți în Bucovina, la prețuri mult mai mici decât cele din magazine. În plus, la standurile noastre se mai poate negocia prețul, ceea ce reprezintă, din start, un câștig.”, a subliniat organizatorul.

Târgul se va deschide miercuri, 30 octombrie, și va rămâne aici până duminică, 3 noiembrie 2024.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button