Economic

Tată și fiu din Buzău, cercetați de DNA, după ce au obținut ilegal subvenții pentru agricultură

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecat a doi buzoieni – tată și fiu – după ce aceștia și-au recunoscut vinovăția asupra unor fapte de natură penală. Ei sunt acuzați că au folosit documente false pentru a obține,de  la APIA, subvenții pentru terenul agicol.
Iată ce acuzații aduc procurorii DNA celor doi buzoieni:
1.OPREA CRISTIAN, fost administrator împuternicit al unei societăți comerciale, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor teren-agricolconcurente de:
– folosire sau prezentare, cu rea credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene;
– fals în declaraţii;

2.OPREA GEORGE IONUŢ, administrator împuternicit al unei societăți comerciale, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor concurente de:
– folosire sau prezentare, cu rea credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene
– fals în înscrisuri sub semnătură privată;

În referatul DNA se mai arată că faptele celor doi au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept a unui sprijin nerambursabil de 55.335,64 lei, din care 33.106,19 lei fonduri europene (în cadrul schemei de plată unice pe suprafaţă din Fondul European pentru Garantare în Agricultură), iar 22.229,45 lei din bugetul de stat (din schema de plată naţională directă complementară, decuplată de producţie din bugetul naţional).

În prezenţa apărătorilor aleși, cei doi inculpați au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reţinute în sarcina lor, acceptă încadrările juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi sunt de acord să execute următoarele pedepse:
1.Oprea Cristian – 3 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani;

2.Oprea George Ionuţ – 2 ani şi o lună închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani;

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Buzău s-a constituit parte civilă în cauză.
În vederea recuperării prejudiciului s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri imobile ale inculpatului Oprea George Ionuţ.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!