Tată și fiu din Buzău, arbitri în aceeași brigadă, la un meci de fotbal

Probabil că orice tată își dorește ca, la un moment dat, copilul său să îi calce pe urme. Iar când vine vorba despre un sport care naște atâtea pasiuni precum fotbalul, momentul în care tatăl și fiul ajung pe același gazon are o însemnătate aparte.
Așa a fost, în weekend, și pentru o familie din Buzău. Adrian Grama (46 de ani) și fiul său, în vârstă de 16 ani, au fost arbitri asistenți la aceeași partidă, Unirea Mărăcineni – Luceafărul Maxenu, din Liga a IV-a.
Pentru Adrian Grama, arbitrajul este o pasiune începută în urmă cu aproape trei decenii. A intrat în arbitraj în 1997, la doar 17 ani, iar timp de 11 ani a activat ca arbitru divizionar. În 2023 a făcut pasul către Liga a III-a, ca arbitru asistent, continuând să fie prezent pe teren și astăzi.
Este profesor de Tehnologia informației și a comunicațiilor (TIC), dar continuă să arbitreze cu aceeași pasiune ca acum aproape trei decenii.
FOTO:
Fiul său, Ianis, îi calcă pe urme. Are 16 ani, este elev la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Buzău și, înainte de arbitraj, a fost atras de fotbal ca jucător, evoluând la Atletic Kids și Gloria Buzău.
La 14 ani a început cursurile de arbitraj, iar în ultimii doi ani a făcut primii pași în această activitate. Își dorește ca, pe viitor, să urmeze Academia de Poliție, în timp ce continuă să se dezvolte și în arbitraj.
Meciul dintre Unirea Mărăcineni și Luceafărul Maxenu a fost primul în care tatăl și fiul au împărțit aceeași brigadă de arbitraj, transformând pasiunea pentru fotbal într-o poveste de familie.


